O poveste animată, plină de umor şi emoţie, Deep: O aventură nesfârşită explorează universul subacvatic cu misterele şi farmecul său, în premieră la cinema din 12 mai.
Plasată într-un viitor îndepărtat în care oamenii au părăsit planeta acoperită aproape în totalitate de apă, acţiunea filmului îl prezintă pe micul Deep, o caracatiţă în căutarea aventurii, alături de cei doi prieteni ai săi: Evo – peştele undiţar şi Alice – crevetele nevrotic.
În anul 2100, aceştia împreună cu alte câteva înotătoare ciudate par a fi singurele vietăţi care mai dau culoare clădirilor întunecate de sub apă. Însă un cutremur le distruge căminul, iar cei trei amici pornesc în sfârşit în aventura la care visau, cu speranţa că vor găsi salvarea în New York-ul scufundat.
Curioase şi simpatice, personajele marine urmează o călătorie plină de speranță, în care vor trece prin cele mai haioase întâmplări şi cele mai cuceritoare peisaje. Naivitatea şi simțul umorului care le caracterizează vor intra în contrast cu o lume care poate fi colorată și îmbietoare, dar și înfricoșătoare și impenetrabilă. Ceea ce copiii vor avea de învăţat de la aceştia este că există un bob de speranță chiar şi în cea mai întunecată grotă de pe fundul oceanului.
Acțiunea poveștii începe în anul 2100, într-o lume inundată de ape. Personajele noastre principale sunt un grup de creaturi care trăiesc la mari adâncimi, extrem de drăguțe, dar și ciudățele. Acestea și-au petrecut viața ascunse într-o groapă de pe fundul oceanului, până când anumite circumstanțe le-au forțat să-și abandoneze habitatul, în căutarea unui loc mai bun în care să trăiască. Ceea ce nu-și pot imagina este că ele sunt pe cale să devină salvatorii nebănuiți ai planetei.
„În Deep: O aventură nesfârșită, publicul se confruntă cu o serie de întrebări: ce i s-a întâmplat rasei umane? Cum se face că eroii noștri sunt un grup de creaturi bizare de pe fundul oceanului? Aluzia este destul de clară și deliberată. Prin intermediul filmului nostru, vrem să comunicăm un mesaj celor tineri și celor bătrâni, dar mai ales copiilor: dacă oceanul moare, planeta moare. Nu e un mesaj apocaliptic, ci, din contră, e un mesaj plin de speranță, spus prin intermediul unor personaje bizare, dar înduioșătoare, cum numai animalele din adâncurile oceanului pot fi. Naivitatea și simțul umorului care ne caracterizează personajele vor intra în contrast cu o lume care poate fi colorată și îmbietoare, dar și înfricoșătoare și impenetrabilă. Ceea ce vrem să spunem noi este că într-o grotă de pe fundul mării, există și un bob de speranță”, explică Adriana Malfatti Chen.
Nu s-a mai spus până acum o poveste în care personajele principale să fie creaturile încă necunoscute de pe fundul oceanelor. Un articol recent din The Economist descria călătoria extraordinară a lui James Cameron pe fundul oceanului. Articolul conținea și niște statistici interesante, care spuneau că au fost mai mulți oameni pe lună decât în cele mai adânci părți ale oceanelor sau că, în 2013, una dintre cele mai căutate expresii de pe Google a fost „mare adâncime”. „Curiozitatea m-a făcut să aduc în lumina reflectoarelor aceste creaturi fantastice, prin intermediul unui film foarte, foarte amuzant, distractiv, profund și, pe alocuri, terifiant.
Un film 3D dublat în limba română şi distribuit de Vertical Entertainment.
Producătoarea Adriana Malfatti Chen se dedică din 1997 producerii, regizării și creării de conținut artistic, având o carieră îndelungată și încununată de succes. Ea a fost responsabilă pentru producerea unei serii de proiecte media, ocupându-se de acestea încă de la concepere și până la finalizarea lor.
În calitate de director executiv al The Thinklab, Chen se ocupă de etapele de producție și post-producție ale unor proiecte de animație sau live action pentru clienți precum Disney, Discovery Channel, Mattel, Nintendo și El Corte Ingles, printre alții. Ea lucrează ca producător executiv și negociator pentru numeroase proiecte artistice, inclusiv filme de lungmetraj și documentare create de canale importante de televiziune și parteneri precum uMedia, TVE, MDR-ARTE, Channel 4 UK, SVT Sweden sau VPRO Netherlands.
Cel mai recent proiect produs de Chen este filmul de animație Deep: O aventură nesfârșită, împreună cu parteneri din Marea Britanie (uMedia) și Belgia (Grid). Pelicula a avut un buget de 10 milioane de dolari. De asemenea, ea se află în prezent în etapa de pre-producție a thrillerului politic live action Absent without Leaving, sponzorizat de asemenea de ICAA.
Anterior, Chen a regizat și prezentat Antipop, o emisiune despre cultură și noile tendințe difuzată de Canal+ din Spania (1999-2001). Ea a regizat și Tiempo Sincro, o altă emisiune despre tendințe și cultură difuzată de AXN (2001-2002). Chen a dezvoltat și regizat Antiestático, un program având ca obiectiv promovarea filmelor, difuzat de canalul Cuatro. De asemenea, a dezvoltat și prezentat Plugin, o serie concentrată asupra artei, distribuită de revista Shots International (2003-2004).
În calitate de director general, Chen a lucrat cu agențiile de publicitate Bassat Ogilvy, Vitruvio – Leo Burnett, McCann Ericsson, 210 Publicidad etc. pentru canalele de televiziune Canal Plus, Tele 5, Discovery, Jetix Spain, AXN și pentru mărcile Telefonica Movistar, Nintendo, Marlboro, Deloitte, National Lottery, Nestle, hotelurile NH, Hoss, Mattel, E-bay șamd.
În 2006, ea a demisionat din slujba de director general din cadrul Free Your Mind, pentru a pune bazele propriei companii de producție: The Thinklab, care pune accentul mai ales pe producerea de documentare și filme artistice. În calitate de producător executiv, Chen a obținut numeroase fonduri din partea ICAA și a altor surse internaționale, fiind acum foarte pricepută în ceea ce privește oportunitățile legale și de finanțare din domeniul filmelor.
„Cariera mea de realizator a început în 2003. În zece ani, am reușit să contribui la realizarea unor proiecte specifice diferitelor tipuri de media: de la filme și reclame la seriale TV și videoclipuri muzicale. Deși subiectele au fost diverse, munca mea a avut întotdeauna un numitor comun: încercarea de a provoca un impact asupra societății, exprimând neliniști cu privire la mediu, societate, politică și toate evenimentele care ne conturează astăzi lumea. Astfel, să pot regiza Deep: O aventură nesfârșită a fost pentru cariera mea un pas logic și grozav”, mărturiseşte regizoarea.
Născut în Spania, regizorul şi producătorul Julio Soto s-a mutat la New York în 1998, unde a pus bazele carierei sale de realizator. În doar un deceniu, a reușit să contribuie la realizarea unor proiecte specifice diferitelor tipuri de media: de la filme și reclame la seriale TV și videoclipuri muzicale. Peliculele sale au primit numeroase premii internaționale și au fost difuzate de peste 100 de festivaluri internaționale de film și canale TV, printre care și National Geographic, Channel4, Aljazeera, History Channel, ARTE și Canal+.
Deși subiectele au fost diverse, munca lui Soto a avut întotdeauna un numitor comun: încercarea de a provoca un impact asupra societății. Perspectiva sa este întotdeauna atât profundă, cât și distractivă, pentru a se adresa unui public cât mai larg.
Printre cele mai recente proiecte ale sale se numără și Dissection of a Storm, un scurtmetraj calificat în cursa PremiilorOscar la cea de-a 84-a ediție, documentarul My Beautiful Dacia, realizat în 2009 în parteneriat cu Channel4, MDR[1], SVT, The Media Program, CNC și TVR România, și Radiophobia, peliculă difuzată în peste 80 de țări, fiind proiectată inclusiv la sediul central al Națiunilor Unite. Documentarul de 90 de minute My Beautiful Dacia a avut un buget: 265.000 de euro şi a obţinut al doilea Premiu al Juriului la Festivalul Documenta din Madrid în 2010, fiind, de asemenea, considerat „Cel mai bun film internațional” la Festivalul Internațional de Film DOCSDF (Mexic).
Dissection of a Stormun scurtmetraj dramatic de 18 minute cu un buget de 120.000 de euro, a fost distins cu Premiile pentru „Cea mai bună imagine” la Festivalul de Film Hollyshorts de la Hollywood, SUA, „Cel mai bun film”, „Cea mai bună imagine”, „Cel mai bun regizor” şi „Cea mai bună direcție artistică” la Festivalul de Film In the Palace şi cu Premiul „Cea mai bună imagine” la Festivalul Internațional de Film de la Zaragoza.
Cel mai recent film al său este Deep: O aventură nesfârșită, animație 3D, cu un buget de 6,5 milioane de euro, pe care a regizat-o și produs-o cu sprijinul TVE (televiziunea națională spaniolă) și al Fondului pentru Filme al ICAA.
Soto este membru al New York Foundation for the Arts, iar în ultimii 15 ani a locuit la Bergen, Stockholm, Copenhaga, Los Angeles și New York. El a călătorit foarte mult, producând și regizând filme în locuri precum Darfur, România, Ucraina și Rusia (Cernobâl), dar și în SUA și în sudul Asiei, unde și-a creat o sumedenie de legături cu diplomați, jurnaliști și ONG-uri de-ale locului.
The Thinklab este o companie care produce filme și furnizează servicii digitale, având sediul central la Madrid. Aceasta este specializată în producerea de filme de lungmetraj – atât artistice, cât și documentare – și animații 3D. Filmele create de ThinkLab au fost premiate la diferite gale și difuzate de Channel4 (Marea Britanie), MDR-Arte, National Geographic, History Channel, Canal+ și Aljazeera. Recent, compania a produs documentarul My Beautiful Dacia, Fluffs!, o serie animată 3D pentru Disney Channel; Dissection of a Storm, și Radiophobia. În prezent, compania este implicată în producerea dramei politice Absent without Leaving și a documentarului Wood, axat pe problemele de mediu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu