ANM, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Meteorologii au făcut estimări pentru valorile termice și regimul pluvometric pentru următoarele săptămâni. 

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016. 

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu sunt prognozate în acest material dat publicității de către Administrația Națională de Meteorologie. 

Săptămâna 25.10.2021 – 01.11.2021

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în cele vestice.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 01.11.2021 – 08.11.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele estice.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar mai ales în zona montană aferentă, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 08.11.2021 – 15.11.2021

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-estice.

Săptămâna 15.11.2021 – 22.11.2021

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

CITEȘTE ȘI: Prognoza meteo, vremea pe regiuni. De la vreme frumoasă la ploi și temperaturi scăzute

Atenționări de vreme severă imediată

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o atenționare de tip Cod Galben de vreme severă imediată, valabilă până la ora 15:00. 

Județul Sibiu: Avrig, Tălmaciu, Șelimbăr, Racovița, Sadu, Boița;

Se vor semnala: intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55...65 km/h.

Avertizările și atenționările meteorologice se actualizează în funcție de durata și gravitatea fenomenelor prognozate. Informările meteorologice se emit în cazul în care fenomenele meteorologice prognozate au potențial de a deveni temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă. Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel