ANM a emis Cod Galben și Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică.
Publicitate
Meteorologii au emis Cod Galben și Cod Portocaliu valabile până în 1 august de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Administrația Națională de Meteorologie a emis Cod Galben valabil de astăzi, 31 iulie, de la ora 10:00, până în 1 august, luni, la ora 10:00. Se anunță instabilitate atmosferică temporar accentuată.
”În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul, nord-vestul, centrul, estul și sud-estul teritoriului. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp. Pe parcursul nopții aria manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi în restrângere” avertizează ANM.
În același timp, a fost emis și Cod Portocaliu, valabil de astăzi, 31 iulie, de la ora 10:00, până în 1 august, la ora 03:00, de instabilitate atmosferică accentuată – ploi abundente.
”În intervalul menționat, local în estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei și al Dobrogei, precum și în zona Carpaților de Curbură vor fi averse torențiale ce vor acumula local 40...60 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină” au avertizat meteorologii.
Vezi în galeria foto harta județelor afectate
Specialiștii ANM au transmis că în luna august vremea va fi caldă în majoritatea regiunilor țării, cu temperaturi peste mediile normale ale perioadei.
Așadar, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în săptămâna 1-8 august, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în extremitatea de vest a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor.
În săptămâna 8-15 august, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în vest și nord-vest, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. În săptămâna 15-22 august, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
În săptămâna 22-29 august, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi local deficitar în sud, centru, est și la munte, a transmis ANM.
Gabriela Băncilă, director în cadrul ANM, a explicat de ce avem senzaţia că România mai are doar două anotimpuri, în loc de patru.
"Da, mai avem. Această percepţie, care nu este greşită, este dată de două aspecte. Există un decalaj al anotimpurilor. Luna decembrie este mai curând lună de toamnă, iar luna martie este mai curând lună de sezon rece, aşa cum au fost ultimele luni ale sezoanelor reci din ţara noastră.
Acest decalaj este consemnat şi prin studii şi măsurători meteorologice. Citește continuarea aici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu