Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă şi gheţuș.
Până la ora 11:00, în judeţele Arad (Arad, Pecica, Sântana, Chişineu-Criş, Nădlac, Curtici, Vinga, Macea, Secusigiu, Zimandu Nou, Şimand, Semlac, Sintea Mare, Mişca, Livada, Felnac, Zărand, Iratoşu, Şofronea, Grăniceri, Socodor, Zădăreni, Peregu Mare, Olari, Pilu, Dorobanţi, Zerind), Bihor (Oradea, Salonta, Săcueni, Valea lui Mihai, Sânmartin, Diosig, Batăr, Ciumeghiu, Nojorid, Şimian, Sălard, Curtuişeni, Biharia, Sântandrei, Sârbi, Avram Iancu, Sălacea, Borş, Tulca, Girişu de Criş, Roşiori, Tarcea, Cherechiu, Husasău de Tinca, Cefa, Ciuhoi, Cetariu, Sănnicolau Romăn, Toboliu, Mădăraş, Tămăşeu, Paleu, Gepiu, Mădăras) şi Cluj (Cluj-Napoca, Gherla, Baciu, Apahida, Bonţida, Iclod, Feleacu, Jucu, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Chinteni, Gârbău, Sânpaul, Dăbâca) se va semnala local ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, şi în funcţie şi de condiţiile locale, va favoriza formarea gheţuşului.
Acelaşi fenomen va afecta, până la ora 10:00, şi localităţile Cotmeana şi Morăreşti din judeţul Argeş. Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.
În următoarele săptămâni, vom avea parte de temperaturi apropiate de cele normale perioadei, anunță ANM.
În Banat, pe parcursul celor două săptămâni nu sunt estimate variații semnificative de temperatură. La nivelul acestei regiuni media valorilor maxime va fi de 7...8 grade, un interval mai cald fiind așteptat între 2 și 4 decembrie, când se vor atinge 10 grade, însă sunt posibile și zile mai reci (6 și 7 decembrie) cu temperaturi ce vor scădea la 4...5 grade. Temperaturile minime vor fi ușor negative în prima noapte, apoi în perioada 30 noiembrie – 5 decembrie media acestora va fi de 2...3 grade, urmând ca până la finalul primei decade din decembrie să se situeze în jurul valorii de 0 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în jurul datei de 1 decembrie, iar în a doua săptămână (5 – 11 decembrie) de prognoză sunt estimate perioade cu precipitații.
În Crișana, pe parcursul celor două săptămâni nu sunt estimate variații semnificative de temperatură. Media temperaturilor maxime va fi de 8...10 grade în prima săptămână, cu cele mai calde zile în intervalul 2 - 4 decembrie, iar în a doua săptămână în jurul a 6 grade, posibile valori mai scăzute fiind estimate în 6 și 7 decembrie. Temperaturile minime la nivelul regiunii vor fi de -4...3 grade în prima noapte, apoi se va înregistra o creștere ușoară, iar în perioada 2 – 5 decembrie media acestora va fi de 2 grade, urmând ca până la finalul primei decade din decembrie să se situeze în jurul valorii de 0 grade. În prima săptămână numai izolat vor fi posibile precipitații slabe, însă în perioada 5 – 11 decembrie va crește probabilitatea de a avea perioade cu precipitații. În Transilvania, la nivelul acestei regiuni media temperaturilor maxime va oscila între 3 și 6 grade. Cele mai calde zile vor fi în intervalul 2 - 4 decembrie, iar cele mai reci în zilele de 6 și 7 decembrie. Temperaturile minime se vor menține în general negative pe tot parcursul celor două săptămâni, valori în jur de 0 grade fiind estimate doar în 3 și 4 decembrie, iar în cele mai reci nopți (7 și 8 decembrie) media acestora va fi de -6...-5 grade.
În Dobrogea, media temperaturilor maxime va fi de 6...8 grade în prima săptămână, va scădea la 4 grade în zilele de 6 și 7 decembrie, iar spre finalul intervalului se va reveni la 8 grade. Temperaturile minime vor urma aceași tendință; o medie regională de 2...4 grade în prima săptămână, urmată de o scădere până spre 0 grade în perioada 6 – 8 decembrie și o creștere ușoară la finalul intervalului până la 2...3 grade. Temporar se vor semnala ploi slabe la începutul intervalului și cu o probabilitate destul de ridicată și în noaptea de joi spre vineri (1/2 decembrie) și pe parcursul zilei de vineri (2 decembrie). În restul intervalului precipitații slabe vor fi posibile pe arii mai restrânse.
În Muntenia, pe parcursul celor două săptămâni nu sunt estimate variații semnificative de temperatură. La nivelul regiuni media valorilor maxime va fi de 4...6 grade, cu cele mai reci zile în jurul datei de 1 decembrie și în perioada 6 – 8 decembrie. Temperaturile minime se vor menține preponderent pozitive în prima parte a intervalului de anticipație, la o medie de 1...2 grade, în 7 și 8 decembrie sunt așteptate valori în jurul a -3 grade, iar spre finalul perioadei se va înregistra o creștere ușoară (sunt estimate temperaturi în medie de 0 grade). Local și temporar se vor semnala ploi slabe pe parcursul primei săptămâni (îndeosebi în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie). În a doua săptămână probabilitatea pentru precipitații se va menține relativ ridicată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu