COD PORTOCALIU  ANM, avertizări de Cod Galben de furtuni și Cod Portocaliu de caniculă. Temperaturi de peste 40 de grade

Foto: Pixabay/ COD GALBEN și COD PORTOCALIU emise de ANM
Foto: Pixabay/ COD GALBEN și COD PORTOCALIU emise de ANM

Vremea se schimbă radical în următoarele ore în mai multe zone din țară. 

UPDATE: Cod portocaliu până la ora 16:00

Județul Suceava: Fălticeni, Dolhasca, Liteni, Salcea, Udești, Mălini, Verești, Frasin, Preutești, Bosanci, Stulpicani, Forăști, Fântânele, Râșca, Boroaia, Ipotești, Vadu Moldovei, Rădășeni, Dolhești, Moara, Horodniceni, Vulturești, Bogdănești, Stroiești, Drăgoiești, Bunești, Fântâna Mare, Hârtop;

Se vor semnala: averse ce vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului, vijelii.

UPDATE: Cod portocaliu până la ora 15:00

Județul Suceava: Cajvana, Marginea, Cornu Luncii, Arbore, Mălini, Baia, Slatina, Milișăuți, Râșca, Volovăț, Cacica, Horodniceni, Frumosu, Mănăstirea Humorului, Iaslovăț, Valea Moldovei, Solca, Botoșana, Sucevița, Poieni-Solca, Burla;

Se vor semnala: averse ce vor acumula peste 35..40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici si medii, intensificări ale vântului.

UPDATE: Avertizare nowcasting de tip Cod portocaliu, până la ora 14:00.

In zona: Județul Suceava: Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Straja, Frătăuții Noi, Moldovița, Râșca, Boroaia, Brodina, Bogdănești, Putna, Bilca, Voitinel, Gălănești, Sucevița, Izvoarele Sucevei, Ulma, Mușenița;
Județul Neamţ: Vânători-Neamț, Pipirig, Brusturi, Drăgănești;

Se vor semnala: averse ce vor acumula peste 35 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici si medii, intensificări de scurtă durată ale vântului.

- Știrea inițială - 

În această dimineață, Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe atenționări meteo generale, valabile pentru cea mai mare parte a țării. 

Cod galben, 16 august - val de căldură și disconfort termic accentuat

Valul de căldură se va intensifica și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Local va fi caniculă, disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse frecvent între 34 și 37 de grade.

Cod portocaliu, 16 august - caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat

În județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj temperaturile maxime se vor situa între 38 şi 40 de grade, iar în sud-vestul Olteniei, izolat se vor atinge 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade.

1. -imagine fara descriere- (capturaprc-ccprc-86-de-ecran-din-2021-08-16-la-10-11-10_48069700.jpg)

Cod galben și de furtuni

Este Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în intervalul 16 august, ora 12:00 – 16 august, ora 22:00.  În intervalul menționat, în zona Carpaților Orientali, Maramureș și în nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25...40 l/mp.

2. -imagine fara descriere- (capturaprc-ccprc-86-de-ecran-din-2021-08-16-la-10-11-26_05042200.jpg)

Prognoză meteo specială pentru București

16.08.2021 ORA 10:00 - 17.08.2021 ORA 09:00 

Vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat îndeosebi în orele după-amiezii când indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 35...37 de grade, iar cea minimă de 17...19 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. 

17.08.2021 ORA 09:00 - 18.08.2021 ORA 09:00 

Canicula şi disconfortul termic accentuat vor persista, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul a 37 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Spre sfârșitul intervalului, temporar cerul se va înnora și va crește probabilitatea pentru fenomene specifice instabilității atmosferice. Minima termică va fi de 17... 20 de grade. Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Cod galben, 17 august - val de căldură și disconfort termic accentuat

Valul de căldură va persista în sudul, centrul și estul țării, disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în Oltenia, Muntenia, local în Moldova, vestul Dobrogei și sudul Transilvaniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse frecvent între 34 și 37 de grade.

Cod portocaliu, 17 august - caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat

În județele Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu temperaturile maxime se vor situa între 38 şi 40 de grade. Disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

3. -imagine fara descriere- (capturaprc-ccprc-86-de-ecran-din-2021-08-16-la-10-11-41_64349300.jpg)

Cod galben, 17 august, ora 10:00 – 18 august, ora 10:00 - instabilitate atmosferică

În intervalul menționat vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60...80 km/h, pe alocuri vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină.

Aceste fenomene se vor semnala pe parcursul zilei de marți (17 august) în regiunile vestice, centrale și nordice, iar în noaptea de marți spre miercuri (17/18 august) îndeosebi în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local în Oltenia și nord-vestul Munteniei.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp și izolat 50...60 l/mp.

Notă: Miercuri (18 august) instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile sudice, centrale și estice, iar temperaturile vor scădea în toată țara.

4. -imagine fara descriere- (capturaprc-ccprc-86-de-ecran-din-2021-08-16-la-10-11-52_20396700.jpg)

Cod galben, 16 și 17 august - val de căldură, caniculă și disconfort termic

Valul de căldură se va intensifica și va cuprinde luni (16 august) cea mai mare parte a țării, iar marți (17 august) va persista în regiunile sudice, centrale și estice. Local va fi caniculă, disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va  depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse frecvent între 34 și 38 de grade. Pe alocuri, temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade.

Notă: Fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala local la munte, în nord și nord-vest, iar marți (17 august) mai ales în regiunile intracarpatice.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele mesaje.

5. -imagine fara descriere- (capturaprc-ccprc-86-de-ecran-din-2021-08-16-la-10-12-00_76378700.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel