Administrația Națională de Meteorologie menține avertizarea de instabilitate atmosferică, până joi dimineața, la orele 09:00.
În această perioadă de timp, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în regiunile sud-vestice, sudice și centrale, precum și în zonele de munte. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar mai ales în cursul zilei de miercuri (20 mai) și în noaptea de miercuri spre joi (20/ 21 mai) pe arii restrânse 35...40 l/mp.
În București instabilitatea atmosferică va fi accentuată și aici pe parcursul celor două zile, unde se vor înregistra averse ce pot avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibile vijelii şi căderi de grindină, în special în cursul zilei de miercuri.
De asemenea, toate aceste fenomene specifice instabilităţii atmosferice vor fi mai frecvente şi mai intense în special în cursul zilei de miercuri, 20 mai, dar și în noaptea de miercuri spre joi atunci când. Pe perioade scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă care se vor înregistra vor fi însemnate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu