Meteorologii au emis o prognoză meteo de instabilitate atmosferică accentuată pentru vineri, 26 mai, în aproape toată ţara.
Update: A fost emis un cod roşu.
ANM a emis o avertizare privind "averse torențiale care vor acumula peste 40...50 l/mp - în zona avertizată s-au acumulat cantități de peste 40 l/mp. frecvente descărcări electrice, vijelie, grindină", valabil pentru judeţul Caraş Severin, până la 14:30.
Astfel, vineri, de la ora 12:00 la ora 23:00, va fi în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată.
"În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Transilvania, sudul Crișanei, precum și la munte. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.
Notă: Astfel de fenomene vor fi izolat și în celelalte regiuni", a transmis ANM.
Vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze la rafală de 50...60 km/h. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2003-2022. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Săptămâna 29.05.2023 – 05.06.2023
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nordice, nord-estice și local în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și sudvestice, precum și în vestul Carpaților Meridionali și în zona Carpaților Occidentali, iar în rest va fi deficitar.
Săptămâna 05.06.2023 – 12.06.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile nordice și nordestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, local deficitare în nord-est.
Săptămâna 12.06.2023 – 19.06.2023
Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar la nivelul întregii țări.
Săptămâna 19.06.2023 – 26.06.2023
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News