Nu mai puțin de 13 județe, plus municipiul București, se află duminică sub Cod Portocaliu de viscol, în timp ce alte 14 județe se află sub avertizare Cod Galben, potrivit avertizării meteorologice actualizate sâmbătă seara de Administrația Națională de Meteorologie.
Astfel, județele Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Buzău, Ialomița, Călărași, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București se vor afla duminică, până la ora 22:00, sub incidența Codului Portocaliu de viscol.
În intervalul menționat, viscolul puternic va continua în cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, în sudul Moldovei, precum și în zona Carpaților de Curbură. În aceste regiuni, dar cu precădere în județele Buzău, Brăila, Vrancea și Ialomița, viteza vântului la rafală va depăși temporar 70-80 km/h, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri. În sud-estul Dobrogei, mai ales la începutul intervalului, vor mai fi ploi și lapovițe, moderate cantitativ și izolat se va depune polei.
Sub avertizarea de Cod Galben se vor afla județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Covasna, Brașov, Argeș, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj și Mehedinți. În aceste zone va ninge, dar viteza vântului la rafală va fi de până la 45-50 km/h.
Această avertizare urmează să fie actualizată în cursul serii de duminică, 26 ianuarie 2014, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News