Meteorologii anunţă vreme din ce în ce mai instabilă.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenţionări nowcasting Cod galben de averse şi intensificări ale vântului valabile în zone din judeţele Harghita şi Brăila. Până la ora până la 17:46 în Brăila (Chişcani, Traian, Cazasu, Tudor Vladimirescu, Romanu, Siliştea) şi până la ora 18:00 în Harghita (Topliţa şi zona de munte de peste cota 1800 m) se vor semnala local averse care vor acumula peste 25...35 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină. Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum șase ore.
La noapte şi mâine, vor fi cuprinse de instabilitate atmosferică zonele din est, nord-est, centru şi sud. Va ploua şi la Bucureşti.
Elena Mateescu, director general ANM, prezentă la conferința „Schimbările climatice, prioritate zero la nivel european. Ce face România?”, organizată de DC News, a prezentat obiectivele pe care ANM și le-a asumat până la data de 31 decembrie 2023.
„Pentru că rolul Administrației Naționale de Meteorologie este să monitorizeze, să elaboreze avertizări și prognoze meteorologice, avem un proiect în implementare. Contractul a fost semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în mai 2022, cu 7 obiective foarte importante: (1) modernizarea rețelei de radare meteorologice cu 7 radare noi Doppler, dual-polarimetrice, în bandă S; (2) modernizarea rețelei de detecție a fulgerelor; (3) modernizarea infrastructurii de comunicații și îmbunătățirea performanțelor sistemului informatic al ANM; (4) extinderea modernității rețelei naționale de stații meteorologice automate; (5) sistem de recepție, prelucrare, vizualizare, arhivare și diseminare a datelor de la sateliții meteorologici și de supraveghere a atmosferei; (6) sistem de recepție, prelucrare, arhivare și diseminare a datelor de la sateliții Copernicus Sentinel-1, Sentinel-2, Sentinel-3 și Sentinel-5P de tip capabil să asigure înregistrări ale zonelor afectate de dezastre sau situații de criză pe teritoriul național; (7) Centrul Agrometeorologic pentru Regiunea VI-Europa din cadrul Organizației Meteorologice Mondiale”, a precizat Elena Mateescu.
„În acest moment, suntem în perioada de evaluare tehnică a ofertelor depuse pentru toate cele 7 obiective, pentru că trebuie să le implementăm până la 31 decembrie 2023. Mulțumesc echipei care lucrează la implementarea acestor. Este foarte greu, desfășurăm și activitate operativă simultan cu ceea ce înseamnă nevoia de a ne moderniza și a beneficia de fondurile europene.”
„Reperul clădirii (n.r. Centrului Agrometeorologic) este acela de „clădire verde-smart green”, care va asigura schimbul de informații și realizarea de produse pentru fermierii din România și din Europa. Este foarte important acest lucru, pentru că astfel rămânem în elita meteorologiei și agrometeorologiei internaționale și România deschide un drum, realizând primul centru de acest fel, din lume.”, a mai spus directorul ANM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu