Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, două avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabile până miercuri dimineaţa în 39 de judeţe.
Conform meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, între orele 10:00 - 18:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în zonele de deal şi de munte, Maramureş, Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei şi Moldovei şi nord-vestul Munteniei. În aceste regiuni, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 35 l/mp şi, izolat, 40 - 60 l/mp. Judeţele avertizate sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
În sudul şi estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei şi local în Moldova, vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi izolat grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp. Avertizarea vizează judeţele: Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Tulcea, Teleorman, Vrancea şi Vaslui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu