Vremea va fi destul de caldă, în următoarele două săptămâni, cu temperaturi variabile, dar în general pozitive, iar în majoritatea regiunilor vor fi precipitaţii moderate aproape zilnic, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru intervalul 7-20 februarie 2022.
În Banat, în primele două zile de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 6 grade, apoi va creşte semnificativ, astfel că, în 10 aprilie va atinge 12-13 grade. Va urma o răcorire a vremii, până în jurul datei de 14 aprilie, când media maximelor termice va fi de 7-8 grade. Până la sfârşitul intervalului se va încălzi din nou, temperaturile maxime urmând să atingă în medie aproximativ 10 grade. Minimele termice nu vor avea variaţii semnificative, iar media lor se va situa, în general, între -1 şi 1 grad.
Temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ la începutul intervalului de prognoză şi din nou, în general slabe şi pe arii relativ restrânse, aproape în fiecare zi, după data de 11 februarie.
În prima săptămână de prognoză, în Crişana, media temperaturilor maxime va avea variaţii între 5 grade în primele două zile şi 12 grade în data de 10 februarie. În cea de a doua săptămână, acestea vor creşte uşor şi treptat de la 6-7 grade la început, până spre 9-10 grade la finalul intervalului de prognoză. Media temperaturilor minime se va situa în jurul a -2 grade, exceptând intervalul 9-12 februarie, când va fi de 1-3 grade.
Temporar vor fi precipitaţii aproape în fiecare zi, moderate cantitativ la începutul intervalului şi în general slabe şi pe arii mai restrânse în rest.
În Transilvania, media temperaturilor maxime va scădea de la 5 grade în prima zi, până la 2-3 grade în cea de a doua, apoi va creşte, astfel că, în 10 şi 11 februarie se va situa în jurul a 9 grade. Va urma o răcorire, proces ce se va încheia la începutul celei de a doua săptămâni, când maximele termice vor atinge în medie 4-5 grade. În cea de a doua săptămână se va încălzi lent, iar la finalul intervalului de prognoză media temperaturilor maxime va atinge 7-8 grade. Minimele termice vor fi preponderent negative, iar media lor se va situa, în general, între -6 şi -1 grad.
Temporar vor fi precipitaţii aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse şi în general moderate cantitativ la începutul intervalului de prognoză.
Media temperaturilor maxime va avea în Maramureş variaţii între 3 grade în data de 8 februarie şi 8 grade, în cea mai caldă perioadă a intervalului, 10-11 februarie. Minimele termice vor oscila în jurul pragului de îngheţ în prima săptămână, iar în cea de a doua va fi mai rece, media acestora coborând până în jurul a -5...-4 grade, în intervalul 13-16 februarie.
Temporar vor fi precipitaţii aproape în fiecare zi, mai însemnate cantitativ în prima.
În Moldova, media temperaturilor maxime va scădea de la 9 grade în prima zi, până la 4-5 grade în cea de a doua, apoi va creşte, astfel că, în 10 şi 11 februarie se va situa în jurul a 11 grade. Va urma o răcorire, proces ce se va încheia la începutul celei de a doua săptămâni, când maximele termice vor atinge în medie 4-5 grade. În cea de a doua săptămână se va încălzi lent, iar la finalul intervalului de prognoză media temperaturilor maxime va atinge 7-8 grade. Media minimelor termice va fi în general negativă şi se va situa între -4 şi 1 grad.
Temporar vor fi precipitaţii aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse la începutul intervalului de prognoză.
Şi în Dobrogea, media maximelor termice va fi în scădere de la 11 grade în prima zi, până la 6 grade în cea de a doua, apoi va creşte, astfel că în jurul datei de 11 februarie va fi de 12 grade. Ulterior va scădea, spre 3-4 grade la începutul celei de a doua săptămâni, pentru ca în zilele care vor urma să crească din nou şi să ajungă să atingă 8-9 grade în ultimele zile ale intervalului de prognoză.
Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare în data de 7 februarie şi după data de 12 februarie.
În Muntenia, media maximelor termice va scădea de la 10 grade în prima zi, până la 5-6 grade în cea de a doua, apoi se va încălzi treptat, iar în data de 11 februarie maximele termice vor atinge în medie 14 grade. Vor urma trei zile în care valorile termice vor scădea cu aproximativ 8-9 grade, ulterior se va încălzi, media maximelor ajungând la finalul intervalului de prognoză până la 9-11 grade. Media minimelor termice, pe întreaga regiune, va avea variaţii, în general, între -3 şi 0 grade.
Probabilitatea mai mare de precipitaţii va fi în prima zi şi din nou după data de 12 februarie.
După două zile cu o medie a maximelor termice de 6-7 grade, în Oltenia vor urma trei zile în care se va încălzi, iar media va atinge 14 grade, apoi se va răci accentuat, astfel că, în jurul datei de 14 februarie aceasta va fi de doar 4-6 grade. În cea de-a doua săptămână se va încălzi din nou şi, în ultima zi, media maximelor termice va urca până la 10 grade. Media minimelor termice nu va avea variaţii semnificative şi se va situa, în general, între -3 şi 0 grade.
Probabilitatea mai mare de precipitaţii va fi în prima zi din interval şi în perioada 13-16 februarie.
La munte, în tot intervalul de prognoză media valorilor termice maxime va avea variaţii, în general, între -4 şi 2 grade, iar a minimelor între -10 şi -4 grade.
Temporar vor fi precipitaţii aproape în fiecare zi, mai însemnate la începutul intervalului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu