Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare ce vizează toată ţara.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANN) a emis, luni, 23 august, o informare de vreme instabilă, ce vizează toată ţara. Sunt așteptate cantități de apă ce vor depăși 40 de litri pe metru pătrat. Se anunță și furtuni și grindină.
Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în vestul și nord-vestul țării, apoi, marți și marți spre miercuri (24 și 24/25 august) mai ales în centru, nord-est, sud-vest și în zonele montane.
Vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar pe alocuri vijelii și grindină.
Cantităţile de apă vor depăși pe intervale scurte sau prin acumulare 20...40 l/mp.
Miercuri și joi, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în sudul, centrul și estul țării.
De asesmenea, specialiștii ANM au anunțat că, în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi în scădere în toată țara.
Potrivit ANM, în Banat, vremea va fi caldă în prima zi din interval, cu maxime termice pe regiune de 32...34 de grade, apoi se va răci semnificativ la valori medii între 24 și 26 de grade, ce se vor menține pe aproape tot intervalul de prognoză. Ușor mai cald va fi în datele de 27 august și 1 septembrie, cu valori diurne în medie de până la 26...28 de grade. Temperaturile minime vor avea o evoluție asemănătoare, cu medii de 16...18 grade la început, ce vor coborî spre 12...14 grade în 26 august și ulterior nu vor mai avea variații semnificative. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce vor determina și cantități mai însemnate de apă, cu o probabilitate mai ridicată în intervalul de 25 - 28 august și în zilele de 3 și 4 septembrie.
În Crișana, vremea va fi călduroasă în prima zi de prognoză, cu medii ale maximelor de 32 de grade, dar se va răci brusc și semnificativ din ziua imediat următoare, astfel că regimul termic diurn mediat regional va fi de 22...26 de grade până la finalul intervalului. Și valorile nocturne vor marca o scădere, cu minime ce se vor situa, în medie, între 12 și 14 grade, iar valori mai ridicate, în jurul a 16 grade, vor fi doar la debut. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a intervalului, dar probabilitatea de manifestare a acesteia va fi mai ridicată în zilele de 24, 27 și 28 august când vor fi posibile și cantități mai însemnate, iar averse slabe se mai pot semnala și în intervalul 2...5 septembrie.
În Transilvania, vremea se va răci treptat în primele trei zile de prognoză, când mediile temperaturilor maxime vor coborî de la valori de 30 de grade până spre 22 de grade în data de 26 august, iar ulterior nu vor mai avea variații semnificative și se vor situa în jurul a 22 de grade. Ușor mai cald se estimează a fi doar în data de 27 august, cu medii diurne de 25 de grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între 12 și 14 grade în intervalul 23...26 august, apoi vor suferi o scădere, astfel încât între 27 august și 5 septembrie vor avea valori de 10...12 grade. Perioade cu ploi vor fi în cea mai mare parte a intervalului, dar probabilitatea pentru fenomene specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată în intervalul 24 - 27 august când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.
În Maramureș, intervalul de prognoză va debuta cu vreme caldă, în care mediile maximelor vor fi de 30 de grade, dar ulterior se va răci, chiar semnificativ, astfel încât regimul termic diurn va avea variații foarte mici pe tot intervalul și se va situa, în general, între 22 și 24 de grade. Temperaturile minime vor avea valori de la 14...16 grade în prima noapte, la 10...12 grade până la finalul intervalului. Perioade cu ploi vor fi în ambele săptămâni de prognoză, dar probabilitatea de instabilitate atmosferică accentuată și cantități însemnate va fi mai ridicată în zilele de 24, 25, 27 și 28 august.
În Moldova, pe 23 și 24 august valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice specifice perioadei, cu valori medii ale maximelor de 28 de grade și ale minimelor de 14...16 grade. Între 25 august și 5 septembrie vremea se va răci, astfel încât regimul termic va avea valori diurne între 22 și 24 de grade, ușor mai ridicate în 27 și 28 august, spre 26 de grade, iar nocturne între 12 și 14 grade. Vor fi condiții de ploaie pe aproape tot intervalul de prognoză, însă în zilele de 24, 25 și 26 august instabilitatea atmosferică va fi accentuată și va determina cantități mai însemnate de apă.
În Dobrogea, în intervalul 23 – 30 august vremea va fi pe arii restrânse călduroasă în partea continentală a regiunii, iar temperaturile maxime se vor situa 26 și 28 de grade și cele minime vor fi de 18 grade. Ulterior, regimul termic va marca o scădere și nu va mai avea variații semnificative, astfel că mediile valorilor diurne vor fi de 24...25 de grade, iar ale celor nocturne de 16...17 grade. Regimul pluviometric se va menține în general deficitar, cu excepția zilelor de 26 și 27 august, când se vor semnala ploi locale ce pot determina și cantități mai însemnate de apă.
În Muntenia, la începutul intervalului de prognoză, respectiv în zilele de 23, 24 și 25 august, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu o medie a valorilor maxime de 28...30 de grade. În intervalul 26...31 august se va răci ușor, mai ales în zona deluroasă, astfel încât valorile termice diurne se vor situa între 26 și 30 de grade, iar ulterior vor continua să scadă, la medii de 25...28 de grade. Temperaturile minime vor fi în medie de 14...16 grade în prima săptămână de prognoză și 12...14 grade în următoarea. Probabilitatea pentru instabilitate atmosferică accentuată va fi ridicată în 25 și 26 august, când vor fi posibile și cantități mai mari de apă. În restul timpului ploile se vor semnala doar izolat.
În Oltenia, vremea va fi călduroasă în primele două zile de prognoză, cu valori termice maxime ce se vor situa, în medie, între 30 și 32 de grade, însă apoi se va răci în cea mai mare parte a regiunii, dar cu precădere la deal, așa că regimul termic diurn va fi de 26...28 de grade. Minimele nocturne vor avea medii de 16 grade între 23 și 28 august, vor scădea la 14 grade în 27 august, apoi vor avea doar mici variații între 13 și 15 grade, până la finalul intervalului estimat. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala în 25 și 26 august, când vor fi posibile și cantități mai însemnate de apă. În restul intervalului, prognoza indică o probabilitate destul de redusă pentru ploi, regimul pluviometric urmând a se menține deficitar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu