ANM a emis o nouă prognoză meteo pentru luna septembrie.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2002-2021.
Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni, în extremitatea de vest a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord- vestice și centrale, iar în rest va avea o tendință spre deficit.
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele estice, nordice și centrale.
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale, în cea mai mare parte a țării.
Gabriela Băncilă, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, avertizează că anul agricol 2021 -2022 a fost unul dintre cei mai secetoși din istorie. Aceasta a vorbit și despre lipsa precipitațiilor din vara acestui an și efectele asupra culturilor agricole:
„A fost o vară destul de caldă, cu valori de căldură chiar intense, mai ales la sfârșitul lunii iunie și în luna iulie. Valuri de căldură ce au determinat înregistrarea unor temperaturi comparabile cu cele mai ridicate și peste cele mai ridicate valori înregistrate de-al lungul timpului în special pentru regiunile din partea de vest și nord-vest a țării.
Acest lucru, spus mai concret, înseamnă că în perioadele respective de valabilitate a codului roșu, pentru regiunile respective, s-au înregistrat recorduri absolute, cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată de când se fac înregistrări pentru respectivele stații meteorologice.
Există stații cu un regim de observații care depășește 100 de ani, stații care au un număr de ani de observații de sub 100 de ani, dar oricum ne raportăm la o perioadă de peste 60 de ani de măsurători meteorologice în respectivele amplasamente.“, a spus Gabriela Băncilă, director ANM.
„S-ar putea ca acest an să fie cel mai cald din istorie, din perioada acesta în care se fac măsurători? Și iarna a fost caldă. Aici, în București, dacă a nins într-o zi, a doua zi s-a topit. a fost o iarnă blândă și o primăvară timpurie.“, a punctat Val Vâlcu.
„Până în momentul de față, acest an se situează sub media anului 2019 și 2020, anii cei mai călduroși în țara noastră, însă se remarcă, cel puțin în perioada septembrie 2021 - august 2022, cea mai redusă cantitate de precipitații. A fost o cantitate de precipitații de sub 500 l/mp, 480l/mp mai precis, ceea ce face din această perioadă cea mai secetoasă perioadă din istorie.
Este foarte adevărat că pe parcursul lunii august și mai ales în ultimele două săptămâni, gradul acesta ridicat de instabilitate atmosferică a mai redus din deficitul de apă în sol și a mai crescut această medie, dar acest an agricol, 1 septembrie - 31 august, perioada la care ne raportăm pentru a evalua anii agricoli, putem spune că se situează în topul celor mai secetoși ani la noi în țară și această vară nu a făcut altceva, prin temperaturile ei ridicate, decât să accentueze această secetă care la sfârșitul lunii iulie era pe arii foarte extinse una deosebit de intensă“, a precizat, la DC News, Gabriela Băncilă, director ANM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News