Regimul termic se anunţă unul oscilant în următoarele două săptămâni (16 - 29 aprilie), cu intervale în care valorile termice vor depăşi mediile perioadei, dar şi zile în care ploile îşi vor face simţită prezenţa în majoritatea regiunilor, în special între 17 şi 20 aprilie, dar şi după 24 aprilie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
ANM: Prognoza meteo 16 - 29 aprilie. VREME regiuni. BANAT
În Banat, în primele zile ale intervalului, valorile termice vor scădea uşor şi treptat, de la o medie regională a temperaturilor maxime de 22 - 23 de grade la început, până la aproximativ 19 grade, pe data de 19 aprilie. Ulterior, vremea se va încălzi din nou, astfel încât, pe 24 aprilie, se vor atinge valori maxime de 23 de grade, în medie. În ultimele zile ale prognozei, temperatura aerului va fi în scădere, spre o valoare medie a maximelor diurne de 18 grade la sfârşitul intervalului. Regimul termic nocturn va avea o evoluţie similară, minimele fiind în scădere în prima parte a intervalului, de la 14 grade la început, până la 6 - 7 grade pe 21 aprilie, apoi vor creşte din nou şi se vor situa, în general, între 8 şi 10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată pe 17 şi 18 aprilie şi, din nou, după data de 23 aprilie.
ANM: Prognoza meteo 16 - 29 aprilie. VREME regiuni. CRIȘANA
În Crişana, valorile termice maxime diurne vor scădea la începutul intervalului, de la 24 de grade în prima zi până la 19 grade în intervalul 18 - 20 aprilie. După acea perioadă, va avea loc un proces de încălzire, care va determina o medie regională a temperaturilor maxime de aproximativ 22 de grade, în jurul datei de 24 aprilie. În cea de-a doua săptămână de prognoză, vremea se va răci uşor şi treptat, iar la finalul intervalului de prognoză va deveni apropiata de normal din punct de vedere termic, media temperaturilor diurne fiind în jurul valorii de 18 grade. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de temperaturi în scădere în prima parte a intervalului, de la 12 grade la început, până la aproximativ 5 grade pe 21 aprilie. Între 22 şi 29 aprilie minimele termice nu vor avea variaţii importante şi se vor situa, în general, între 7 şi 9 grade. Vor fi averse pe 17 şi 18 aprilie, iar ulterior probabilitatea de ploaie va creşte după data de 23 aprilie şi se va menţine ridicata până la sfârşitul intervalului de prognoză.
ANM: Prognoza meteo 16 - 29 aprilie. VREME regiuni. TRANSILVANIA
În Transilvania, media valorilor termice diurne va fi în scădere, de la 23 de grade în prima zi a intervalului, până la 16 grade între 18 şi 20 aprilie. După această dată va avea loc o încălzire, astfel încât maximele termice vor atinge, în medie, 20 de grade în jurul datei de 24 aprilie, iar ulterior, până la sfârşitul intervalului, vremea se va răci uşor şi treptat, devenind apropiată de normal din punct de vedere termic la finalul celor două săptămâni de prognoză, când se va atinge o medie regională de aproximativ 16 - 17 grade. Media temperaturilor minime va fi de 6 - 8 grade, în primele dimineţi, apoi va scădea spre 3 grade pe 21 aprilie, iar ulterior regimul termic nocturn va avea uşoare variaţii şi temperaturile minime se vor situa, în general, între 4 şi 6 grade. Vor fi ploi, mai ales averse, pe 17 şi 18 aprilie şi, din nou, în intervalul 23 - 29 aprilie. În celelalte zile ale prognozei probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă.
ANM: Prognoza meteo 16 - 29 aprilie. VREME regiuni. MARAMUREȘ
În Maramureş, vremea caldă de la începutul intervalului se va răci uşor şi treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 24 de grade în prima zi, până la 18 grade în intervalul 18 - 20 aprilie. Ulterior, în intervalul 21 - 25 aprilie, regimul termic diurn va marca o uşoară creştere, iar valorile maxime se vor situa, în medie, între 19 şi 21 de grade. În ultimele zile ale prognozei, o nouă scădere de temperatură va determina valori de 16 - 17 grade, apropiate de normele perioadei. Temperaturile minime, de 10 - 11 grade în primele nopţi, vor scădea spre 4 - 6 grade între 19 şi 21 aprilie, apoi vor creşte uşor şi, până la finalul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 8 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor pe arii relativ extinse va fi mai mare pe 17 şi 18 aprilie, apoi, din nou, între 23 şi 29 aprilie.
ANM: Prognoza meteo 16 - 29 aprilie. VREME regiuni. MOLDOVA
În Moldova, la începutul intervalului de prognoză, vremea va fi caldă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi de aproximativ 22 de grade. Ulterior, va avea loc o scădere uşoară şi treptată a regimului termic diurn, iar între 18 şi 20 aprilie se va înregistra o medie termică diurnă de 16 grade, apropiată de valoarea normală climatologic. Temperatura aerului va creşte din nou, spre valori medii de 18 - 21 de grade, cu o uşoară tendinţă de scădere, spre finalul celor două săptămâni de prognoză. Media temperaturilor minime se va situa între 7 şi 9 grade în primele dimineţi, apoi, pe 21 aprilie, va scădea spre 6 grade, iar în intervalul 22 - 29 aprilie media valorilor termice nocturne se va încadra, în general, între 6 şi 8 grade. Vor fi ploi, în general slabe cantitativ, la nivel local, între 17 şi 20 aprilie, iar ulterior, în a doua săptămâna a intervalului de prognoză, probabilitatea de ploaie va fi în creştere, cu precădere între 24 şi 29 aprilie.
ANM: Prognoza meteo 16 - 29 aprilie. VREME regiuni. DOBROGEA
În Dobrogea, între 14 şi 21 aprilie vremea va fi normală din punct de vedere termic, iar temperaturile maxime se vor situa, în medie regională, între 14 şi 17 grade. Pe 22 aprilie vremea se va încălzi şi se va atinge o maximă termică de aproximativ 20 de grade, iar în intervalul 23 - 29 aprilie regimul termic diurn se va menţine constant şi va fi caracterizat de o valoare medie de aproximativ 17 grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, temperaturile minime se vor situa, în general, între 8 şi 10 grade, cu cele mai scăzute valori medii în jurul datei de 17 aprilie şi cele mai ridicate pe 27 aprilie. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată pe 19 şi 20 aprilie, dar şi în cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză vor fi ploi la nivel local, cu precădere între 25 şi 29 aprilie.
ANM: Prognoza meteo 16 - 29 aprilie. VREME regiuni. MUNTENIA
În Muntenia, temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 20 de grade, în medie regională, până pe data de 20 aprilie. La finalul primei săptămâni de prognoză va avea loc o încălzire a vremii, ce va determina, pe 22 aprilie, o medie a maximelor diurne de 23 de grade. În a doua săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic diurn va avea uşoare variaţii şi se va concretiza prin valori medii cuprinse, în general, între 20 şi 23 de grade, cu o tendinţă de scădere, spre 18 grade, la finalul intervalului. Temperaturile minime vor avea mici variaţii pe parcursul celor două săptămâni de prognoză şi se vor situa, în medie, între 6 şi 9 grade, cu cele mai scăzute valori pe 17 şi 21 aprilie, iar cele mai ridicate în jurul datei de 26 aprilie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în jurul datei de 18 aprilie şi, din nou, în intervalul 24 - 29 aprilie.
ANM: Prognoza meteo 16 - 29 aprilie. VREME regiuni. OLTENIA
În Oltenia, valorile termice diurne vor avea variaţii de la o zi la alta în prima săptămână a intervalului de prognoză, când se vor situa, în general, între 18 şi 21 de grade. La sfârşitul acestei săptămâni, vremea se va încălzi şi, pe 22 aprilie, se va atinge o medie regională a maximelor diurne de 24 de grade. În cea de-a doua săptămână, regimul termic diurn va fi mai constant şi se va caracteriza prin valori medii ale temperaturilor maxime situate, în general, între 20 şi 22 de grade. Minimele termice vor fi în scădere, de la 11 - 12 grade, la începutul intervalului, până la 6 grade, pe 21 aprilie, apoi vor creşte uşor, iar între 24 şi 29 aprilie vor fi de 8 - 9 grade, în medie. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată pe 17 aprilie şi, îndeosebi, pe 18 aprilie, iar în a doua săptămână vor fi ploi mai ales între 25 şi 29 aprilie.
ANM: Prognoza meteo 16 - 29 aprilie. VREME regiuni. MUNTE
La munte, vremea va fi caldă la începutul intervalului, când se vor înregistra maxime termice de 14 grade, în medie, apoi se va răci uşor, astfel încât, între 18 şi 20 aprilie, vor fi valori medii diurne de 8 - 9 grade, apropiate de normele perioadei. Ulterior, valorile termice diurne vor creşte din nou şi, începând cu data de 21 aprilie şi până spre sfârşitul intervalului de prognoză, se vor situa între 10 şi 12 grade, cu o uşoară tendinţă de scădere, spre 8 grade, în ultimele zile. Temperaturile minime vor fi de 5 - 6 grade la începutul intervalului, iar între 19 şi 21 aprilie vor scădea spre zero grade, în medie. În intervalul 22 - 29 aprilie, regimul termic nocturn va fi relativ constant şi se va caracteriza prin valori medii de 2 - 3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă la începutul şi la mijlocul intervalului de prognoză, dar va creşte între 17 şi 19 aprilie, precum şi între 23 şi 29 aprilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News