Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a arătat cum va fi vremea în următoarele zile şi la ce schimbări trebuie să ne aşteptăm.
"Vremea se va schimba începând de duminică, mai ales de duminică seara şi pe parcursul zilei de luni când, din punct de vedere al regimului termic se va produce o schimbare semnificativă având în vedere diferenţele de valori înregistrate în următoarele zile şi chiar ce se va întâmpla luni, când vom avea doar 10-15 grade din perspectiva valorilor maxime şi, dimineaţa, valori de minus 3, chiar minus 11 grade. Valori sub pragul de îngheţ vor fi posibile în zonele depresionare din estul Transilvaniei. Vom simţi din plin ceea ce înseamnă acest proces de răcire care, aşa cum am spus, va determina coborârea temperaturilor sub pragul specific datei din calendar.
Până atunci însă, vorbim în continuare de câteva zile cu valori mai ridicate de temperatură, de 15-20, chiar 24 de grade şi lipsă a precipitaţiilor. Dar, începând de duminică, aproape toată săptămâna va fi caracterizată de o vreme de toamnă veritabilă. Este posibil ca, în zonele depresionare sau în zona montană înaltă să avem temperaturi sub pragul de îngheţ iar în zona înaltă chiar precipitaţii sub formă de lapoviţă", a explicat Elena Mateescu, într-o intervenţie telefonică la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu