Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineaţă, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de vânt, valabile în mai multe zone din Banat, Muntenia, Dobrogea şi Oltenia.
Astfel, până la ora 8:00, în judeţele Argeş, Giurgiu, Teleorman şi Dâmboviţa se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală, temporar, 55 - 65 km/h.
De asemenea, până la ora 11:00, în zonele judeţelor Constanţa şi Tulcea, vântul va sufla cu viteze de 55 - 65 km/h, în timp ce, în judeţele Olt şi Dolj, intensificările de vânt vor atinge izolat chiar şi 70 km/h. Local, în Oltenia, se va semnala şi ploaie.
Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în judeţul Caraş-Severin vor fi intensificări ale vântului care vor atinge la rafală 55-65 km/h, izolat 70 km/h, iar la munte viteze de 80 - 90 km/h. Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu