Vremea va fi în continuare închisă în următoarele zile.
Temporar se vor semnala ninsori slabe pe arii restrânse la munte, iar spre seară şi în regiunile nordice, precipitaţii mixte pe arii relativ extinse în cele sudice şi sud-estice şi mai ales ploi local în vestul teritoriului şi pe litoral. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului, la munte şi temporar în sudul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade.
Vremea în Capitală
Pe parcursul zilei, trecător se vor semnala precipitaţii neînsemnate cantitativ mai ales sub formă de lapoviţă, iar începând cu orele serii va ninge slab.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări uşoare, la rafalã urmând a se înregistra viteze de 35...40 km/h.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade.
Vremea în țară
Vineri, cerul va fi mai mult noros, ziua, pe arii restrânse vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie în regiunile vestice și mai ales ninsori în restul zonelor.
Temperaturile vor fi cuprinse între -4 și 5 grade.
Sâmbătă, cerul va fi mai mult noros, în majoritatea zonelor țării, dar condițiile de ninsoare vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile vor fi cuprinse între -4 și 5 grade.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News