ANM, prognoza meteo. Cum va fi vremea până pe 26 martie. Alina Șerban: Se încălzește semnificativ

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Alina Șerban, meteorolog ANM, a oferit prognoza meteo pentru următoarea perioadă. Iată cum va fi vremea până duminică, 26 martie...

"Avem o secvență de răcire, însă de foarte scurtă durată și doar pentru anumite zone ale țării. Vorbim, aici, în mod deosebit de partea de sud, de est și parțial de centrul teritoriului, pentru că în regiunile vestice și nord-vestice vremea este frumoasă, caldă, mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Ne așteptăm la maxime, în regiunile respective, asemănătoare cu cele de ieri - 17-18 grade - sau chiar 19 grade în unele zone. 

Însă în sud, în sud-est, vorbim și de nori, de ploi chiar dacă sunt în restrângere și slabe cantitativ. Nebulozitatea se va menține până spre seară, astfel încât temperaturile vor fi mai scăzute decât am avut ieri. Vorbim de maxime ce vor mai atinge cu greu 15-16 grade în zona Olteniei, pentru că în Muntenia, în Dobrogea, nu vor fi mai mult de 13 grade Celsius”, a explicat Alina Șerban, la Antena 3 CNN.  

"Se încălzește semnificativ"

”Este un episod foarte scurt de răcire, se va resimți astăzi, pentru că mâine, poimâine se încălzește, chiar semnificativ aș putea spune.  Mâine, temperaturile maxime, la nivelul întregii țări, se vor situa între 15 până la 20 grade, cele mai ridicate în regiunile vestice, poate ușor mai scăzute pe litoral - 12-13 grade -, iar vineri vremea va deveni deosebit de caldă. Acest lucru înseamnă temperaturi maxime de 20 și ușor peste 20 de grade în multe zone, în Banat, Crișana, chiar și Maramureș. În Muntenia, în Oltenia, în Moldova vor fi valori de 20 de grade, în condițiile în care precipitațiile se vor restrânge pe parcursul zilei de astăzi, iar mâine și poimâine nu vor mai apărea”, a mai spus meteorologul. 

”De sâmbătă, însă, sisteme frontale vor mai traversa teritoriul țării noastre, vor mai aduce schimbări și în aspectul termic. De altfel, din nou se va răci, în weekend, în jumătatea de nord a teritoriului”, a spus Alina Șerban.

- Image by freepic.diller on Freepik

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel