Sunt modificări privind alertele meteo emise de ANM.
Până la ora 18, este Cod Galben în Transilvania și local în zona montană: ”În intervalul menționat în Transilvania și zona montană vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și, pe arii restrânse, 40...50 l/mp.”, anunță ANM.
Până duminică dimineață, la ora 02:00, este Cod Galben în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei: ”În intervalul menționat în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și, pe arii restrânse, 40...50 l/mp.”
De la ora 15:00, intră în vigoare un Cod Portocaliu, valabil până mâine dimineață, la ora 02:00. Sunt afectate județele Vaslui, Galați, Tulcea și Brăila: ”În intervalul menționat, în județele Vaslui, Galați, Tulcea și Brăila, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70...80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35...40 l/mp și, izolat, 50...70 l/mp.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu