ANM, prognoză meteo pentru Bucureşti. "Vânt puternic, ploi, lapoviţă şi ninsoare"

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteo pentru București. Când intră în vigoare fenomenele extreme.

Alegeri prezidentiale 2024

Precipitaţii sub formă de ploaie spre seară, respectiv lapoviţă şi ninsoare pe timpul nopţii, însoţite de vânt puternic, se vor semnala în Bucureşti pe durata orelor următoare, până joi dimineaţa, arată estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicate miercuri.

Astfel, în intervalul 5 februarie, ora 17:00 - 6 februarie, ora 8:00, vântul se va intensifica treptat şi, mai cu seamă, între orele 20:00 şi 5:00 rafalele vor depăşi 60 - 70 km/h.

Precipitații și ninsoare viscolită 

De asemenea, se vor înregistra precipitaţii în orele serii sub formă de ploaie, apoi lapoviţă şi ninsoare, şi se va depune strat de zăpadă.

Temporar, ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea va scădea. Temperatura va coborî de la 2 - 3 grade până la zero, chiar spre -2 grade Celsius, în dimineaţa zilei de joi, când se va forma gheţuş.

Cod ROȘU de viscol în mai multe județe din țară

ANM a emis, miercuri, două avertizări Cod roşu de viscol, valabile din această seară şi până joi dimineaţa în opt judeţe, respectiv alte avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ninsori viscolite ce vizează mare parte din ţară, începând din această după-amiază, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel