Meteorologii anunță vreme rea în următoarele zile în Capitală. Iată prognoza până în 5 aprilie.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru zona municipiului București, în intervalul 2 - 5 aprilie.
Înnorările se vor accentua treptat și mai ales spre seară și la începutul nopții vor fi perioade în care se vor semnala averse (în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 5...7 l/mp și izolat de peste 10 l/mp), descărcări electrice și cu o probabilitate destul de mare căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată, în special asociate averselor. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 6...7 grade.
Vremea va fi închisă și vor fi perioade în care va ploua. Ploile vor fi mai intense pe parcursul zilei de duminică (04 aprilie) și în noaptea de duminică spre luni (04/05 aprilie). Prin acumulare, cantitățile de apă vor fi însemnate, astfel încât, până la sfârșitul intervalului, se vor totaliza în medie 15...20 l/mp și izolat 25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în scădere semnificativă față de zilele precedente, va fi de 11...12 grade sâmbătă (03 aprilie), iar duminică (04 aprilie) se va situa în jurul valorii de 8 grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 și 6 grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu