Urmărește emisiunea live


ANM, prognoza meteo. VREMEA pe regiuni, 30 aprilie 2018 - 13 mai 2018

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni. 

Alegeri prezidentiale 2024

ANM, PROGNOZA METEO. VREMEA ÎN BANAT

Până în data de 6 mai, vreme va fi cu mult mai caldă decât normalul aceastei perioade din an, cu temperaturi maxime medii de 28...29 de grade. După un proces de răcire ce va aduce temperaturile diurne la valori apropiate de cele obișnuite, se estimează că între 9 și 13 mai temperatura maximă medie a acestei regiuni va oscila între 21 și 23 de grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza prin valori destul de ridicate pentru această lună, cu minime, în medie, de 13...15 grade în prima săptămână și de 9...12 grade între 7 și 13 mai. Probabilitatea pentru ploi (de scurtă durată, asociate în general instabilității atmosferice) va fi mai mare începînd cu sfârșitul primei săptămâni și mai ales în intervalul 6 - 9 mai, când vor fi posibile perioade cu cantități de apă mai însemnate la nivel local.

ANM, PROGNOZA METEO. VREMEA ÎN CRIȘANA

Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal în această perioadă din an, cu temperaturi maxime medii de 28...29 de grade. În intervalul 7 - 9 mai, procesul de răcire va detrmina apropierea valorilor termice diurne de cele specifice perioadei, iar până pe 13 mai temperatura maximă, mediată la nivelul întregii regiuni, va fi de 21...23 de grade. Regimul termic nocturn va avea în prima săptămână valori minime, în medie, de 13...15 grade, cu mult peste cele specifice perioadei, iar apoi această medie nocturnă va fi de 9...12 grade. Probabilitatea pentru ploi (de scurtă durată, asociate în general instabilității atmosferice) va fi mai mare cu precădere în unele zile ale intervalul 6 - 13 mai, când izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

ANM, PROGNOZA METEO. VREMEA ÎN TRANSILVANIA

Media temperaturilor maxime se va situa, în timpul primei săptămâni, cu mult peste cea climatologic specifică începutului lunii mai, cu valori de 25...28 de grade. În intervalul 7 - 9 mai, răcirea vremii va determina temperaturi diurne apropiate de cele normale în această perioadă, iar până pe 13 mai temperatura maximă medie a acestei regiuni va oscila între 20 și 22 de grade. Regimul termic nocturn va avea în prima săptămână valori minime, în medie, de 8...12 grade, iar între 7 și 13 mai această medie nocturnă va fi de 4...8 grade. Începând cu data de 5 mai, probabilitatea pentru averse de ploaie și descărcări electrice va fi relativ ridicată și nu sunt excluse zilele în care izolat cantitățile de apă să fie mai însemnate.

ANM, PROGNOZA METEO. VREMEA ÎN MARAMUREȘ

Până în data de 5 mai, vremea se va menține deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor maxime ce va crește ușor, de la 27 de grade spre 28...29 de grade. Ulterior, se va produce o răcorire a vremii ce va determina temperaturi diurne în jurul celor specifice perioadei. Astfel, media regionala va coborî 21 de grade pe 8 mai, urmând ca până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni să fie mici variații în jurul acestei valori. Regimul termic nocturn va fi în prima săptămână peste cel normal, cu medii ale valorilor minime de 11...12 grade, iar din data de 7 mai, media minimelor va marca o scădere, spre 7....8 grade, pe 9 mai și se va menține la aceste valori până la sfârșitul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru ploi, mai ales averse însoțite de descărcări electrice, va fi mai ridicată îndeosebi în intervalul 9 - 13 mai, când vor fi posibile și cantități de apă local mai însemnate. 

(w670)

ANM, PROGNOZA METEO. VREMEA ÎN MOLDOVA

În intervalul 30 aprilie - 5 mai, va predomina o vreme deosebit de caldă, astfel că media temperaturilor maxime va crește ușor și treptat de la 26 de grade până spre 28...29 de grade. Ulterior, se va produce o răcorire a vremii ce va determina înregistrarea unor temperaturi diurne în jurul celor specifice perioadei. Astfel, media regională va coborî spre 22 de grade pe 8 mai, urmând ca până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni să fie mici variații în jurul acestei valori. Regimul termic nocturn va fi în prima săptămână peste cel normal, cu medii ale valorilor minime de 10...12 grade, apoi din data de 7 mai, media minimelor va marca o scădere, de la 12 grade spre 8....9 grade, pe 9 mai și până la sfârșitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariție a ploilor, mai ales averse însoțite de descărcări electrice, va fi relativ ridicată cu precădere începând din 6 mai și până pe 13 mai.

ANM, PROGNOZA METEO. VREMEA ÎN DOBROGEA

În intervalul 30 aprilie-05 mai valorile diurne se vor situa peste normele perioadei, înregistrându-se valori medii de 21...25 de grade, chiar 26 de grade în 5 mai. Ulterior, tendința maximelor va fi de scădere până spre o medie regională de 20 de grade în data de 8 mai, apoi nu vor fi variații notabile de la o zi la alta media situându-se în jurul a 19 grade. Aceeași tendință este estimată și pentru regimul termic nocturn, astfel că până în 7 mai mediile minimelor vor fi în creștere, de la 10...11 grade la începutul primei săptămâni până spre 14...15 grade în zilele de 5 și 6 mai. În a doua săptămână, valorile medii vor scădea până spre 11 grade în 9 mai, apoi nu vor varia semnificativ până la sfârșitul intervalului, menținându-se în jurul a 11 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va crește pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

ANM, PROGNOZA METEO. VREMEA ÎN MUNTENIA

În prima săptămână va predomina o vreme deosebit de caldă, valorile diurne urmând a avea medii în creștere de la 25 de grade în 30 aprilie spre 28 de grade pe 5 mai. Ulterior, vremea se va răcori și se vor înregistra temperaturi medii maxime în jurul celor normale, în medie regională de 24 de grade, în jurul datei de 8 mai, iar până spre sfârșitul intervalului nu se estimează variații semnificative, media maximelor urmând a fi de 22...23 de grade. Minimele nocturne, cu mult mai ridicate comparativ cu normele perioadei vor fi în creștere de la 8 grade în prima zi a intervalului spre media de 13 grade în 6 mai. Ulterior se vor întregistra valori minime medii apropiate de normalul perioadei, în marea lor majoritate situate între 10 și 13 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor însoțite de descărcări electrice va fi mai ridicată îndeosebi în unele zile din intervalul 7-13 mai.

ANM, PROGNOZA METEO. VREMEA ÎN OLTENIA

În prima săptămână, vremea va fi deosebit de caldă, media temperaturilor maxime va crește de la 25 de grade în 30 aprilie spre 29 de grade pe 5 mai, apoi o răcorire a vremii va conduce la înregistrarea unor temperaturi în jurul celor normale perioadei până spre sfârșitul intervalului. Vor fi medii ale temperaturilor maxime în jurul a 23 de grade începînd cu 9 mai și până pe 13 mai. La început, minimele nocturne vor crește treptat spre 14 grade, fiind cu mult peste cele specifice perioadei. Ulterior datei de 6 mai, procesul de răcire a vremii va determina o scădere a mediilor temperaturilor nocturne spre 10 grade în 9 mai, iar până spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni vor fi mici variații ale acestor medii în jurul a 10 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor însoțite de descărcări electrice va fi relativ ridicată îndeosebi în unele zile din intervalul 6 - 13 mai.

ANM, PROGNOZA METEO. VREMEA LA MUNTE

Valorile de temperatură, în timpul primei săptămâni se vor menține mai ridicate decât cele normale în această perioadă din an, cu variații nesemnificative de o zi la alta; astfel încât maximele diurne vor fi, în medie, de 18...20 de grade, iar minimele de 7...9 grade. Între 7 și 9 mai se va produce o răcire a vremii ce va determina scăderea temperaturii medii diurne spre 12 grade, urmând ca până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni să se producă mici variații în jurul acestei valori. Regimul termic nocturn va deveni treptat, în a doua săptămână, apropiat de cel normal pentru această perioadă din luna mai, cu medii ale valorilor minime de 3...6 grade. Probabilitatea de apariție a averselor, local mai însemnate cantitativ și însoțite de descărcări electrice, va fi relativ ridicată intervalul 6 - 13 mai.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel