Florinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat lipsa ploilor de toamnă și motivul pentru care vremea rămâne caldă.
„Ca să înțelegem ce se întâmplă în țara noastră din punct de vedere meteorologic trebuie să privim într-o arie mai largă care să cuprindă partea de vest a continentului și bazinul estic al Oceanului Atlantic pentru că de acolo vin furtunile, furtuni care după cum știm au adus o vreme severă pe coastele vestice ale Europei, iar ca și consecință pentru zona țării noastre pe lângă intensificările de vânt pentru că am fost la limita de est a acestor furtuni, avem ca și consecință pătrunderea în continuare a aerului foarte cald dinspre nordul Africii pentru că circulația aerului este constant pe o componentă în general sudică.
Cel puțin și astăzi și mâine vremea se va menține deosebit de caldă pentru perioada din an în care ne aflăm. Temperaturi care vor ajunge înspre 22-24 de grade în sudul țării, însemnând cu 10 grade peste media ultimelor decenii pentru luna noiembrie. Chiar dacă în a doua parte a săptămânii temperaturile vor mai scădea, ne vom apropia de normalul perioadei, la fel și în săptămâna care urmează, aceste valori de temperatură nu înseamnă neapărat că vor aduce asociat și ploi care să schimbe în vreun fel situația pe care o traversăm” a declarat Florinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie.
„Ploile pe care le așteptăm vor fi în general slabe cantitativ, nu există semnalul deocamdată a unor episoade cu ploi mai puternice. Problema este că lunile de toamnă și de iarnă, în general vorbind, statistic vorbind, sunt unele cu precipitații mai reduse decât lunile de vară, adică un regim normal pentru luna noiembrie de exemplu este undeva cam la jumătate de ce înseamnă ploaie în lunile iulie sau iunie. Chiar dacă în prognozele pe durată mai lungă estimarea este că am putea avea precipitații în limitele normalului pentru sfârșitul de toamnă și începutul de iarnă, acest normal în niciun caz nu poate recupera deficitul acumulat în mai multe luni de aproape lipsă de precipitații.
Ar trebui să fie acele ploi de toamnă pe durată mai lungi, episoade de ploaie de câteva zile care să acumuleze în zonele cele mai vitregite de apă, însemnând parte de est și de sud-est a teritoriului, să acumuleze mai mult de 100 de litri pe metru pătrat. Deocamdată nu avem semnal pentru astfel de evoluții a vremii” a mai precizat Florinela Georgescu, în direct pentru B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News