COD GALBEN  ANM: Val de căldură joi cu temperaturi de 36 de grade - Regiunile vizate

foto pexels
foto pexels

Valul de căldură se va menţine joi în vestul, sud-vestul şi sudul ţării unde disconfortul termic va fi ridicat. 

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, potrivit unei avertizări Cod galben emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. 

Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 şi 22 de grade. Potrivit meteorologilor, valul de căldură se va intensifica din nou spre sfârşitul săptămânii. 

Citește și - Vara în septembrie? Elena Mateescu, ANM: Debutul toamnei va fi cu vreme călduroasă

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a spus cum va fi vremea în perioada următoare.

"Vorbim de zone afectate de valul de căldură și disconfortul termic ridicat în special în jumătatea sudică a țării, dar mai ales în sudul extrem, acolo unde șapte județe, inclusiv Capitala se află sub incidența avertizării de Cod Portocaliu. temperaturi maxime situate între 37-39 de grade, disconfort termic accentuat, de astfel, la ora 16:00 la București înregistrăm 38 de grade, 37 de grade la Sânnicolau Mare, partea de vest a țării și la multe stații din sudul României, 30-31 de grade pe litoral și temperaturile resimțite sunt de 39-42 de grade. Indicele de temperatură-umezeală a depășit pragul critic de 80 de unități în partea de vest, sud, sud-vest a țării.

Ploi și vijelii

În același timp, pentru Maramureș, Moldova, cea mai mare parte a Crișanei și Transilvaniei și nord-vestul Munteniei și nordul Dobrogei, vorbim despre perioade de instabilitate atmosferică până mâine la ora 15:00, când rămâne în vigoare atenționarea meteorologică de Cod galben ce vizează cantități de apă de 20-25 de litri pe metru pătrat, izolat peste 35-40 de litri pe metru pătrat și rafale de vânt de 55-70 de kilometri pe oră. Mâine, în partea de vest și sud a țării mai consemnăm valori specifice pragului de caniculă, 33-36 de grade, dar și minimele rămân în continuare ridicate, nopți tropicale cu valori de 17-22 de grade. Valul de căldură se va intensifica spre sfârșitul săptămânii",a  spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

Septembrie, o nouă lună de vară?

Întrebată dacă luna septembrie va fi încă o lună de vară, Elena Mateescu a spus: "Am văzut astăzi pe datele până în jurul debutului toamnei că și data de 1 septembrie aduce valori de 31 de grade, mai ales în partea de sud a țării, așadar și debutul toamnei va fi unul cu valori ce vor caracteriza o vreme călduroasă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel