Au fost emise atenţionări nowcasting de tip Cod galben.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţa, atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă şi vizibilitate scăzută, valabile în Capitală şi în alte şase judeţe, în orele următoare. Potrivit meteorologilor, în Municipiul Bucureşti, până la ora 9:00, ceaţa va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. Fenomenul va fi prezent mai ales în nordul Capitalei şi în zona periferică a oraşului. De asemenea, ceaţa densă va afecta şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Botoşani, Suceava şi Bacău.
[citeste si]
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu