Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru luna iunie.
Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci, însă valorile termice vor urca deseori, în perioadele calde, la peste 30 de grade Celsius, conform caracterizării climatice a lunii iunie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În perioadele ploioase, aversele pot aduce cantităţi de precipitaţii ce depăşesc cantităţile medii lunare într-un interval scurt, de numai câteva ore.
"Acest aspect instabil al vremii, specific lunii iunie, se datorează activităţii deosebit de intense a dorsalei Anticiclonului Azoric, ce aduce un aflux de aer umed oceanic, care la contactul cu aerul tropical ce acoperă şi zona ţării noastre, determină, uneori, precipitaţii deosebit de abundente", susţin meteorologii, conform Agerpres.
Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961-2020) depăşeşte 20 de grade Celsius, în Câmpia Română, vestul Banatului şi în zonele joase din Dobrogea.
Valori medii între 18 şi 20 de grade Celsius sunt specifice Câmpiei de Vest, Culoarului Mureşului, Podişului Moldovei şi zonelor deluroase din Oltenia, Dobrogea şi Muntenia. În restul teritoriului, cu excepţia zonelor montane, temperaturile medii lunare se menţin între 16 şi 18 grade Celsius.
În zona montană joasă, dar şi în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 8 şi 16 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 6 şi 8 grade Celsius şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2.500 metri altitudine) se înregistrează temperaturi sub 6 grade Celsius.
Potrivit ANM, temperatura maximă absolută a lunii iunie în România este de 42 de grade Celsius şi a fost înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938.
La Bucureşti, maxima absolută este de 40,3 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret în 20 iunie 1918. De asemenea, la staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa s-au consemnat maxime absolute de 39,8 şi respectiv 39 grade Celsius, ambele înregistrându-se în data de 26 iunie 2007.
"În data de 26 iunie 2007 s-au înregistrat maxime absolute la 48 de staţii meteorologice, acestea fiind, în general, peste 34 grade Celsius", precizează specialiştii ANM.
Ani în care s-au înregistrat temperaturi maxime absolute mari în luna iunie, majoritatea peste 33 de grade Celsius, au fost: 2019, 2002, 2000, 1987, etc. Cele mai calde trei luni iunie au fost înregistrate în anii: 2019, 2012 şi 2007.
În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută a lunii iunie în România, aceasta a fost de -12 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939.
La Bucureşti, minima absolută a lunii iunie este 4,2 grade Celsius, înregistrată în data de 3 iunie 1918, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută este 4,5 grade Celsius, în data de 1 iunie 1934 şi respectiv 5,6 grade, în data de 8 iunie 1962.
"Luni iunie în care au fost înregistrate minime absolute scăzute la mai multe staţii meteorologice majoritatea sub 9 grade Celsius, au fost: 2001, 1990, 1989, 1984, 1977 etc. În anul 1990, în perioada 1-3 iunie a fost înregistrată minima absolută a lunii iunie la 46 de staţii meteorologice, majoritatea sub 9 grade, la Stâna de Vale înregistrându-se minus 3,8 grade, cea mai mică valoare din şirul celor 46 de valori. În luna iunie 1977 s-a înregistrat minima absolută la 44 de staţii meteorologice, în perioada 2-5 iunie, valorile fiind sub 7 grade Celsius", se menţionează în analiza ANM.
Din punct de vedere al precipitaţiilor, luna iunie este cea mai bogată în precipitaţii dintre toate lunile anului. Din datele înregistrate în perioada 1961-2020, la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2020) din luna iunie sunt mai mici de 50 mm doar în jumătatea de est a Dobrogei. Acestea sunt cuprinse între 50 -75 mm în zonele joase din Banat, Crişana, Oltenia şi Muntenia, în sudul Moldovei, dar şi pe areale restrânse din vestul Maramureşului şi local în Transilvania.
Precipitaţiile medii multianuale se situează în intervalul 75 - 100 mm în zonele de deal şi podiş din Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat şi Crişana. În zonele subcarpatice şi cele montane joase precipitaţiile medii multianuale sunt cuprinse între 100 - 125 mm. În zona montană înaltă din Carpaţii Meridionali, Occidentali şi din nordul Carpaţilor Orientali acestea depăşesc 150 mm.
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din iunie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 588,4 mm, la Bâlea-Lac, în anul 2011.
La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din iunie este de 297,9 mm, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1897. La Bucureşti-Băneasa, maxima absolută este de 212,2 mm, înregistrată în 1958, iar la Bucureşti-Afumaţi, aceasta este de 202,9 mm şi s-a înregistrat în anul 1969.
Potrivit sursei citate, sunt câţiva ani în care s-au înregistrat precipitaţii abundente în luna iunie, multe dintre valori fiind maxime absolute ale staţiilor. Cele mai ploioase trei luni iunie au fost înregistrate în anii: 1969, 2018, 1974. "Luna iunie 2020 se află pe locul 5", spun meteorologii.
Pe de altă parte, cele mai secetoase trei luni iunie au fost în anii: 2003, 2000 şi 1968.
Pe zona de precipitaţii, cantitatea maximă absolută lunară căzută în 24 de ore, la staţiile meteorologice din România, este 204,0 mm, înregistrată la staţia meteorologică Calafat, în 3 iunie 1940.
La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 136,6 mm, înregistrată în 7 iunie 1910, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. La staţia Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a fost consemnată în data de 21 iunie 2020 şi este de 84,9 mm, iar la staţia Bucureşti-Afumaţi, aceasta s-a înregistrat la data de 27 iunie 1957 şi este de 77,1 mm.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu