Meteorologii anunță vreme mai rece în următoarele zile, în țară și în Capitală, cu valori normale pentru această perioadă. Lapovița și ninsoarea sunt așteptate în majoritatea țării la finele acestei săptămâni.
În cursul zilei de joi, vor fi înnorări și temporar, pe arii restrânse, se vor semnala precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele montane, predominant ninsori în nord și centru și mai ales ploi în zonele joase din vest și nord-est.
„Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste, mai ales ale Carpaților Meridionali, iar trecător și la cote mai reduse și în Moldova, vestul Olteniei, sudul Banatului și pe litoral. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -3 și 4 grade. Izolat se va forma ceață", informează reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
În țară, vineri, în jumătatea de nord a țării, cerul va fi noros și se vor semnala precipitații, sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsori în centru. În rest, vor fi mai ales ploi ziua, dar se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare spre seară și noaptea.
În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare și doar pe spații mici va ploua slab, iar spre sfârșitul intervalului trecător vor fi și precipitații mixte.
„Pe suprafețe mici, în special în Carpații Meridionali, cantitățile de apă pot depăși 10...15 l/mp. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar trecător și la cote mai reduse și în sud-vest, centru și nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 și 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 2 grade", informează ANM.
În cursul zilei de vineri, în București va fi cer noros și, posibil, ploi slabe, însă nu sunt excluși fulgii. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6...8 grade, iar cea minimă de -3...-1 grad.
Vor predomina ninsorile, astfel că se va depune un strat de zăpadă, pe arii restrânse mai consistent în nord-est și la munte.
„În zona joasă din Banat, Dobrogea și Muntenia vor fi și precipitații sub formă de ploaie și lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste unde va viscoli ninsoarea, iar temporar și în restul teritoriului, cu precădere în Moldova, Banat și vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 7 grade, iar cele minime între -8 și 0 grade", mai anunță meteorologii.
În Capitală, sâmbătă, cerul va avea înnorări, iar spre seară și noaptea va crește probabilitatea pentru precipitații slabe, mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3...5 grade, iar cea minimă de -3...-1 grad.
Pentru duminică, sunt anunțate precipitații care, la munte și în Moldova se transformă în ninsori. Va ninge și în Muntenia și Dobrogea.
„În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ninsori slabe, cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului în Transilvania. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări ziua la munte precum și în estul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -10 și -1 grad", arată sursa citată.
Duminică, în Capitală, există probabilitatea să apară ninsoarea slabă sau lapovița. Temperatura maximă va fi de 2...3 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade, informează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu