Vremea se schimbă radical în România.
Publicitate
„În intervalul următor, vorbim şi la noi de fenomene specifice instabilității atmosferice. Avem în vigoare două mesaje de atenționare cod galben. Unul este până mâine (n.r. sâmbătă), la orele 12:00, şi vizează mare parte din vestul, sud-vestul, centrul şi estul ţării. Așteptăm local cantități de peste 25-30 de l/mp, izolat peste 40-50l/mp, de asemenea, intensificări ale vântului şi nu este exclus să apară şi grindina.
Un al doilea mesaj de atenționare de cod galben este pentru întreaga ţară, începând de mâine, de la ora 12:00, până duminică, ora 20:00. În partea de nord şi centru, precum şi în zonele de munte, așteptăm cantități mai mari de apă 25-30 de l/mp, izolat nu este exclus să se depășească chiar 60 de l/mp, iar în regiunile sud şi sud-estice averse cu caracter torențial, descărcări electrice, iar pe suprafețe mici nu excludem vijeliile şi grindina. De interes va fi vântul care va începe să se intensifice în mai toată ţara”, a spus, vineri, Meda Andrei, meteorolog în cadrul ANM, în emisiunea News Hour with CNN de la Antena 3.
Gabriela Băncilă avertizează că anul agricol 2021-2022 a fost unul dintre cei mai secetoși din istorie. Aceasta a vorbit și despre lipsa precipitațiilor din vara acestui an și efectele asupra culturilor agricole.
„A fost o vară destul de caldă, cu valori de căldură chiar intense, mai ales la sfârșitul lunii iunie și în luna iulie. Valuri de căldură ce au determinat înregistrarea unor temperaturi comparabile cu cele mai ridicate și peste cele mai ridicate valori înregistrate de-al lungul timpului în special pentru regiunile din partea de vest și nord-vest a țării. Acest lucru, spus mai concret, înseamnă că în perioadele respective de valabilitate a codului roșu, pentru regiunile respective, s-au înregistrat recorduri absolute, cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată de când se fac înregistrări pentru respectivele stații meteorologice. Există stații cu un regim de observații care depășește 100 de ani, stații care au un număr de ani de observații de sub 100 de ani, dar oricum ne raportăm la o perioadă de peste 60 de ani de măsurători meteorologice în respectivele amplasamente.“, a spus Gabriela Băncilă.
„Până în momentul de față, acest an se situează sub media anului 2019 și 2020, anii cei mai călduroși în țara noastră, însă se remarcă, cel puțin în perioada septembrie 2021 - august 2022, cea mai redusă cantitate de precipitații. A fost o cantitate de precipitații de sub 500 l/mp, 480l/mp mai precis, ceea ce face din această perioadă cea mai secetoasă perioadă din istorie.
Este foarte adevărat că pe parcursul lunii august și mai ales în ultimele două săptămâni, gradul acesta ridicat de instabilitate atmosferică a mai redus din deficitul de apă în sol și a mai crescut această medie, dar acest an agricol, 1 septembrie - 31 august, perioada la care ne raportăm pentru a evalua anii agricoli, putem spune că se situează în topul celor mai secetoși ani la noi în țară și această vară nu a făcut altceva, prin temperaturile ei ridicate, decât să accentueze această secetă care la sfârșitul lunii iulie era pe arii foarte extinse una deosebit de intensă“, a precizat, la DC News, Gabriela Băncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu