EXCLUSIV  ,,Annabelle 2” sperie box office-ul şi devine filmul horror cu cele mai mari încasări din România

David S. Sandberg a regizat filmul după scenariul lui Gary Dauberman, cel care a scris și ,,Annabelle”. În film joacă și Stephanie Sigman (“Spectre”), Talitha Bateman (“Al 5-lea val” și viitorul film “Geostorm”), Lulu Wilson (“Ouija”, “…și ne izbăvește de Cel Rău…”), Philippa Coulthard (“Filosofii”), Grace Fulton (“Badland”), Lou Lou Safran (“Alegerea”), Samara Lee (“Foxcatcher,” “Ultimul vânător de vrăjitoare”) și Tayler Buck în filmul ei de debut, cu Anthony LaPaglia (serialul “Dispăruți fără urmă”) și Miranda Otto (“Homeland: Rețeaua terorii”, Trilogia “Stăpânul inelelor”).

Producătorii executivi ai filmului ,,Annabelle 2” au fost Richard Brener, Walter Hamada, Dave Neustadter și Hans Ritter.

Echipa care a colaborat cu Sandberg din spatele culiselor a fost compusă din cei care au lucrat la filmul ,,Nu stinge lumina”, designerul de producție Jennifer Spence, editorul Michel Allerand, compozitorul Benjamin Wallfisch, împreună cu directorul de imagine Maxime Alexandre (,,De cealaltă parte”) și designerul de costume Leah Butler (,,Activitate paranormală 3 & 4”).

“Annabelle 2” a fost filmat aproape în exclusivitate pe Stage 26, a Warner Bros. Studio Lot, unde echipa de producție a reușit să construiască întreg interiorul casei familiei Mullins. Platoul a fost inițial construit și reconstruit de mai multe ori, într-un depozit din Elysian Valley, Los Angeles, cunoscut și sub numele de Frogtown, ceea ce le-a permis producătorilor să estimeze suprafața casei și să determine configurația ideală pentru filmare.

“Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut așa de mult la filmarea acestei pelicule a fost faptul că am construit totul pe un studio de sunet,” remarcă Sandberg. “Aveam pereți care se puteau lua jos, puteam să instalăm camere de filmat și macarale oriunde voiam noi, toate tavanele puteau fi îndepărtate…tot ce voiam să facem, putem să facem. Acesta a fost întotdeauna visul meu, să filmez pe o scenă unde poți face tot ceea ce vrei tu.”

Casa în sine este un design al unei case cu două etaje în stilul American Gothic Farmhouse, inspirată de vizita designerului de producție, Jennifer Spence, la Muzeul Heritage Square, o colecție cu nouă clădiri de o semnificație istorică, în Montecito Heights, din Los Angeles. Fiecare dintre cele două etaje au fost construite ca un singur etaj, unul lângă celălalt cu orientare în oglindă, lucru care a ușurat urcarea acestora pe studioul de sunet. Momentele mai târzii din poveste au fost filmate primele, iar Spence a conceput înfățișarea de secol XIX, cu puține influențe moderne, ceea ce a evocat ideea că deși vremurile s-au schimbat, familia Mullins nu s-a schimbat. Echipa designerului a redecorat platoul pentru perioada de dinaintea tragediei, prin scoaterea paturilor copiilor orfani și înlocuind televizorul cu un radio în sufragerie, printre multe alte lucruri și prin înveselirea atmosferei în general, reflectând prezența lui Bee și vremuri mai fericite.

“Când am citit pentru prima dată scenariul și am văzut că este de epocă, am fost foarte încântat,” își amintește Spence. “Mi-a plăcut ideea de a nu avea nimic din lucrurile cu care suntem obișnuiți, cum ar fi telefoanele mobile, nu ai cum modalitatea de a tasta 1-1-2 chiar la îndemână. Niciun computer, nimic…vremuri mai simple. Cred că asta oferă o anumită atmosferă mai înfricoșătoare din anumite puncte de vedere, pentru că acum avem atât de multe moduri în care să cerem ajutorul, pe când dacă erai născut la o fermă în mijlocul pustietăţii în anii `50, și singurul telefon pe care îl aveți nu merge, nu prea ai ce face.”

Lucrând deja împreună la “Nu stinge lumina,” Spence a dezvoltat o legătură cu regizorul Sandberg. “David este foarte creativ și ușor de abordat, și fiindcă este cel de-al doilea proiect la care lucrăm, înțelege cum gândesc și are încredere în mine, așa că mi-a dat libertate deplină,” spune aceasta. “Am mers pe ideea de utilitate în ceea ce privește acțiunea poveștii, desigur, dar în ceea ce privește designul vizual, este frumos și amenințător.”

“Jennifer Spence este pur și simplu grozavă,” o laudă Sandberg. “A făcut atât de multe lucruri minunate, până la cel mai mic detaliu, cum ar fi cruci ascunse și albine pretutindeni. Modelul pe care l-a proiectat a inspirat multe scene înfiorătoare din film.”

Nucleul designului casei era anticamera, din care se vede aproape tot parterul și în care se află o scară extraordinară în formă de spirală. Spence a creat balustrada de lemn pentru a încorpora și elemente gotice, iar palierul de jumătate de etaj găzduiește un vitraliu extraordinar, care dă senzația de catedrală. Încorporate în scări, sunt gratii de oțel care ajută la circularea aerului, detaliu pe care Spence l-a văzut într-o clădire din New York și a decis să îl includă pentru un efect dramatic. De asemenea, de notat sunt și inserțiile de sticlă roșie de pe balustradă și candelabrul roșu din sticlă venețiană, omagii aduse producătorul James Wan, care are o înclinație către culoarea roșie care semnifică prezența demonică.

Prin toată casa, Spence a inclus omagii subtile pentru Bee Mullins, precum tapetul înflorat și motivele în formă de fagure, albine sculptate pe balustrade și patru rame de fotografii în formă de fagure în care erau flori uscate. Chiar și vitraliul din dormitorul lui Bee are un bondar în centru.

O imagine proeminentă a scărilor, și a intrigii, a fost sistemul de urcare al lui Janice. Mecanismul este de epocă și a venit de la un producător din Germania, dar pentru acest film, doar motorul și zăbrerele de metal au fost utilizate; scaunul însuși a fost o replică de la un târg, învelit cu o catifea respectivă epocii, pictată și fixată pe motor pentru a fi utilizat în film. “”

Designul sufrageriei, una dintre cele mai mari încăperi din casă, a fost unul dintre ideile lui Spence: cum fiecare cameră avea priveliștea către alte spații, nu există o cameră la parter unde să te poți ascunzi. De exemplu, din sufragerie, poți vedea camera de primire, anticamera și sala de clasă, deși fiecare cameră era delimitată. Și holul a fost conceput să străbată toată lungimea casei, de la ușa de la intrare, la cămara din bucătărie. Motivul pentru care am făcut acest lucru a fost faptul că ne-a permis să filmăm scene lungi, dramatice care să treacă exact prin artera casei. Și podelele din lemn de esență tare au fost adevărate, dispuse în așa fel încât să scârțâie când actorii pășeau pe ele.

Dormitorul lui Esther Mullins stătea de asemenea la parterul fermei în cea de-a doua perioadă a poveștii. Esther își petrece timpul ascunsă după voalul patului cu baldachin, în jurul căruia Samuel a sculptat cruci mari din lemn, care să o protejeze pe Esther de spiritele rele din casă dar care și contribuie la atmosfera apăsătoare.

În toată această perioadă, camera lui Bee nu s-a schimbat, blocată în timp, rămasă aceeași de la moartea acesteia. Cu siguranță camera unei fetițe, cu tapet roz acoperit cu animăluțe, conținea mai multe piese de recuzită și elemente de decor, precum teatrul cu păpuși Punch și Judy, creat și construit de Spence și de cel care se ocupă de recuzită, Thomas Spence, măsuța pentru ceai și, cel mai important, căsuța pentru păpuși.

În exterior, căsuța era o replică a fermei, având chiar și verandă și cruci. În interior, căsuța era replică a celor patru camere de la intrare: sufrageria și camera de primire la parter și camera de cusut a lui Esther și camera lui Bee la etaj. A fost făcută de Samuel, fiind un cadou către fiica lui, autentică până la cel mai mic detaliu, fiind chiar luminată. Nicio fetiță nu i-ar putea rezista, nici măcar Janice.

În timpul filmărilor, Spence, în timp ce avea o conversație cu Sandberg, a venit cu ideea de a pune un mic lift în casă. “Inițial era un dulap, dar ne-am gândit că ar fi o piesă interesantă cu care ne-am putea juca, un mod înspăimântător de a te deplasa între cele două etaje. Le-a plăcut, iar Gary Dauberman a scris niște scene grozave care se învârt în jurul acestui lift.”

Acele scene includ și o călătorie înspăimântătoare a uneia dintre fetițele orfane, care a însemnat că cineva a trebuit să se urce în acea cutie. “Încerc să fac tot ceea ce pot în mod practic în timp ce filmez,” spune Sandberg. “Cred că ai cele mai bune rezultate dacă poți să faci 80-90% din camera de filmat, apoi să folosești o imagine generată de computer pentru a rezolva acea ultimă parte. Pentru poți avea și cel mai bun cel mai bun CGI din lume, în filmele horror tot simți că a fost ceva acolo, ceva pe care oamenii l-au văzut și au reacționat.”

Lui Sandberg, la fel ca Wan, îi place să se folosească de “scene lungi, neîntrerupte, așa că am făcut multe mișcări din camera video pentru a avea o tranziție frumoasă între scene.” Din fericire pentru Sandberg, și directorului de imagine Maxime Alexandre îi plac. “Maxime are multă experiență în filmele horror, așa că a fost distractiv să ne întâlnim într-o zi și să discutăm despre filmatul scenelor în cel mai bun mod posibil.”

“Am privit acest film într-o oarecare măsură ca pe un film western, din cauza exteriorului cu care am avut de-a face la această fermă: deschis, prăfuit, priveliști ca de deșert și foarte izolat,” continuă Sandberg. “Maxime a putut surprinde asta, precum vechiul cinemascop din unele filme din acea vreme.”

Alexandre adaugă, “David și cu mine am stabilit două direcții pentru fotografii, pentru a complimenta cele două direcții ale filmului. Una este comparabilă cu o pictură olandeză, cu lumină care vine din exterior și fără elemente artificiale din interiorul structurii. A făcut totul mai estompat și a mers perfect cu paleta de culori pe care Jennifer a creat-o și a evidențiat atmosfera delicată din momentele mai fericite ale poveștii. Apoi am trecut la un stil contrastant, ca o pictură renascentistă a lui Tintoretto, de exemplu, pentru momentele dramatice, pentru a zugrăvi întunericul. Întunericul a fost foarte important aici.”

Exteriorul fermei a fost filmat la Big Sky Ranch din Simi Valley, la doar 48 de km de Los Angeles. Folosind o structură deja existentă, producția a modificat-o cu șindrilă albă pentru a-I da un aer gotic, adăugând acele cruci arhitecturale și verandă de jur împrejur.

Cadrul de la Big Sky poate că i-a oferit lui Sandberg sensibilitatea western pe care a căutat-o atât de mult, dar asemenea peisaj venea cu ororile sale. “Este un mediu destul de neospitalier,” remarcă regizorul. “A trebuit să avem un dresor de șerpi pentru toți șerpii cu clopoțel și tarantule care se ascundeau în iarbă înainte de a lăsa vreo actriță să alerge pe câmp pentru o scenă.”

Dar pentru poveste, acest mediu a mers. “A fost uscat și cald și se simțea de parcă viața a plecat din locul acela. Chiar și copacii morți au fost perfecți pentru acea scenă,” remarcă Sandberg. “Pentru perioada de dinainte, a trebuit să îl facem să pară mai frumos, totuși, pentru că era o perioadă mai frumoasă, așa că echipa de efecte vizuale a pus frunze pe copaci și a făcut ca totul să pară mai plin de viață.”

Măicuța Charlotte și fetele au ajuns la ferma Mullins cu autobuzul, care era un Airstream original din 1937, unul din cele 13 care au fost făcute și singurul care a rămas până în ziua de azi. Cutia cu viteze originală era cu cinci viteze, dar a fost transformată într-o cutie cu viteze manuală la sfârșitul anilor `90, deși încă are pedala de ambreiaj originală și schimbătorul de viteze pare autentic. În timpul acelui drum, una din fete citește o revistă ca să treacă timpul mai repede. Mama lui Spence, un fost model, este pe copertă.

Designerul de costume Leah Butler nu a avut nicio problemă în crearea aspectului acelei epoci din poveste, creând chiar și veșminte pentru personajul lui Stephanie Sigman, Măicuța Charlotte. “Leah avea o poză cu o măicuță din 1956 pe care am văzut-o când am mers la probe,” își amintește actrița. “Ținuta mea era practic la fel. A făcut o muncă minunată și m-am simțit ca o persoană complet diferită când am pus-o, așa că m-a ajutat să intru în rolul lui Charlotte mai bine.”

O provocare mai mare a fost găsirea protezei pentru poliomielită potrivite pentru Talitha Bateman în rolul lui Janice, o proteză care să se potrivească epocii. La început, Thomas Spence și echipa lui au crezut că au găsit proteza perfectă pe eBay, cel puțin bazat pe fotografiile din de pe site, dar când au ajuns, au constatat că erau jumătate din mărimea de care aveau nevoie. În cele din urmă, au reușit să găsească proteze autentice, dar au fost nevoiți să facă confecționeze pantofii pentru a o încăpea pe Talitha iar apoi să îi atașeze la proteză. Dar adevărata descoperire făcută de Spence a fost scaunul cu rotile folosit de actriță în film, cumpărat de la o licitație. A aparținut creatorului lui Tarzan, Edgar Rice Burroughs.

Un alt element distinctiv a fost “masca” purtată de Esther Mullins pentru a ascunde aparent o desfigurare, făcută să pară că a fost creată de soțul ei pentru ea. “Chiar mi-a plăcut toată ideea de a fi în spatele unui văl și ecranelor și măștilor,” spune Miranda Otto. “Ca actor, cred că este un dar să te poți juca cu straturile, să încerci să găsești cine este în spatele acelei deghizări. Cred că a adus un plus de mister și frică personajului.”

Amplificând suspansul filmului, este muzica. Un cântec în mod special îi dă filmului o alură specială, cel puțin pentru Janice, care este ademenită în dormitorul lui Bee în care accesul este interzis, când aude o melodie inocentă venind de la patefon, inocenta “You are My Sunshine.”

Sandberg a fost inspirat de natura contrastantă a melodiei cu povestea, dar și de muzica compozitorului polonez Krzysztof Penderecki. Dar partitura compozitorului filmului “Annabelle 2,” Benjamin Wallfisch a fost cea care l-a ajutat să creeze sentimentul neconfortabil constant de care avea nevoie pentru film.

“Ben a fost în totalitate de acord cu ceva neobișnuit,” spune regizorul. “A rezervat o sesiune cu o orchestră profesională pentru a crea niște sunete ciudate cu instrumentele lor, pentru a avea ceva unic cu care să lucrăm. Am folosit mult din ceea ce am lucrat în film.”

James Wan a fost încântat de modul în care Sandberg a îmbrățișat și a îmbunătățit horrorul creat de mine. “David a dat acestui film o înfățișare clasică a perioadei respective care o scoate din tiparul tradițional al filmelor horror cu care suntem obișnuiți,” spune Wan, “și cred că aceasta este cheia pentru a păstra acest univers de actualitate și unic. Toate aceste filme de sine stătătoare au o aromă diferită, dar cumva toate sunt conectate.”

Peter Safran este de acord. “Ceea ce James a construit și David a continuat cu ‘Annabelle 2’ sunt filme care pătrund în cele mai adânci frici ale noastre, cele pe care le avem în ADN. Toți suntem atrași de ideea acestei păpuși, acestui obiect fără viață care poate cumva să producă atât de multă devastare.”

“Aceste filme sunt un exemplu perfect al motivului pentru care ne place să mergem la filme,” spune Sandberg. “Este un mediu sigur, împărțit cu alții în care putem să experimentăm o întreagă paletă de sentimente, de la frică la exaltare și multe altele. Și în acest caz, putem afla modul în care o altă piesă din această lume a lui ‘Annabelle’ și ‘Trăind printre demoni’ este legată…și poate că face o aluzie la ce va urma.”

New Line Cinema prezintă, o producție Atomic Monster/Safran Company, ,,Annabelle 2”. Filmul este distribuit de Warner Bros. Pictures, aparținând de Warner Bros. Entertainment Company şi a avut premiera în cinematografe pe 18 august.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News