Annalena Baerbock, ministrul de Externe din Germania: Putin nu vrea altceva decât să distrugă Ucraina

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Războiul din Ucraina continuă, iar şefa diplomaţiei germane explică şi motivele. 

Ministrul de externe german Annalena Baerbock a declarat miercuri, la Lisabona, că Uniunea Europeană a încercat totul pentru a opri războiul din Ucraina, însă preşedintele rus Vladimir Putin nu îşi doreşte nimic altceva decât să distrugă ţara vecină, relatează Reuters.

Prezentă la o conferinţă în capitala Portugaliei, şefa diplomaţiei germane a afirmat că poziţia lui Putin reprezintă motivul pentru care este "important să continuăm livrările de arme, astfel încât Ucraina să se poată apăra şi să poată proteja vieţile cetăţenilor săi".

Annalena Baerbock a declarat, totodată, că deciziile Uniunii Europene nu ar mai trebui să fie blocate de state la nivel individual.

"Votul cu majoritate calificată poate duce la rezultate mai echitabile pentru noi toţi", a declarat Baerbock.

"Trebuie să fim capabili să acţionăm eficient şi rapid", a mai spus şefa diplomaţiei germane.

Annalena Baerbock a afirmat că de multe ori ţările membre UE nu pot să redacteze un comunicat de presă "pentru că nu se pot pune de acord asupra aceluiaşi mod de formulare", scrie Agerpres.

Putin a trimis la război o nouă fregată 

Preşedintele Federaţii Ruse, Vladimir Putin, a luat parte astăzi la ceremonia plecării în misiune de luptă a fregatei "Amiral Gorşkov". Şeful statului a apreciat ca un eveniment deosebit începutul marşului fregatei dotată cu sisteme de rachetă hipersonice "Ţîrkon".

"Sunt convins că un armament atât de puternic va permite apărarea în condiţii de siguranţă a Rusiei de potenţialele ameninţări externe şi va contribui la asigurarea intereselor naţionale ale ţării noastre", a spus Putin în timpul ceremoniei desfăşurate în condiţii de video-conferinţă. Prezent la ceremonie, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a comunicat, la rândul său, că fregata pleacă în marş în oceanele Atlantic şi Indian, precum şi în Marea Mediterană.

Principalele eforturi ale echipajului fregatei vor fi direcţionate spre contracararea pericolelor la adresa Rusiei, a remarcat Şoigu. În timpul marşului, a arătat acesta, se vor efectua exerciţii cu rachete hipersonice "Ţîrkon", care pot depăşi orice sisteme moderne ale apărării antiaeriene şi apărării antirachetă, scrie Rador. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel