CRIMĂ MEDIAȘ. ANP - recurs compensatoriu, precizări clare

ANP transmite un mesaj cheie de ultimă oră. 

Administrația Națională a Penitenciarelor transmite precizări cu privire la crima din Mediaș. ANP subliniază că sunt patru criterii care trebuie îndeplinite înainte de liberarea condiționată, asupra cărora decide instanța de judecată competentă. Cu privire la crima din Mediaș, ANP transmite că persoana vizată fusese condamnată la 13 ani de închisoare pentru tentativă de omor deosebit de grav, iar pentru aceasta s-a depus cererea de eliberare în mai 2018, în data de 3. În 25 mai, persoana în cauză a fost pusă în libertate.  Dacă n-ar fi fost legea recursului compensatoriu, ar fi fost eliberat două luni mai devreme, precizează ANP. 

Iată ce transmite ANP: 

În vederea informării corecte a opiniei publice, cu privire la beneficiile compensatorii aplicate unei foste persoane private de libertate asupra căreia există indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în perioada postdetenție (eveniment Mediaș), Administrația Națională a Penitenciarelor face următoarele precizări:

În conformitate cu prevederile Noului Cod penal (art. 99-106), Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (art. 95-97), precum și a completărilor aduse de Legea nr. 169/2017, liberarea condiționată presupune îndeplinirea cumulativă a unor condiții, după cum urmează:

1. Îndeplinirea unei părți (fracții obligatorii) de executat din pedeapsa privativă de libertate stabilită prin hotărârea de condamnare;

2. Conduita corespunzătoare pe durata executării pedepsei (concretizată, în cazul pedepsei închisorii, prin condiția executării pedepsei în regim semideschis sau deschis);

3. Îndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite de instanță prin hotărârea de condamnare (cu excepția cazurilor în care se dovedește ca persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a le îndeplini);

4. Convingerea instanței ca persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra in societate.

Observăm, astfel, că instanța de judecată competentă trebuie să facă verificarea îndeplinirii cumulative, în ordinea în care sunt prevăzute, a criteriilor stabilite de art. 99, respectiv 100 alin. (1) lit. (a)-(c) NCP.

Raportat la posibilitatea alocării de beneficii compensatorii potrivit Legii 169/2017, deşi legea a creat acest beneficiu, executarea fracţiei legale nu presupune, însă, operarea de drept a liberării condiţionate.

În acest context, cu referire punctuală la speța supusă atenției publice, menționăm următoarele:

Persoana în cauză, condamnată definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 13 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Tentativă la Omor deosebit de grav, a fost propusă pentru liberare condiționată la data de 03.05.2018, iar instanța de judecată, în considerarea îndeplinirii cumulative a criteriilor prevăzute de cadrul legal, a dispus punerea în libertate, la data de 22.05.2018.

Facem precizarea că, în eventualitatea în care Legea nr. 169/2017 nu ar fi produs efecte, persoana în cauză ar fi dobândit vocația de a fi analizată în comisia pentru liberare condiționată, la o dată anterioară, respectiv în luna martie 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel