Un depozit din județul Mureș, în care erau produse, ambalate și de unde erau livrate cornuri pentru elevi a fost închis de către inspectorii ANPC.
ANPC a închis astăzi un depozit în care se produceau, ambalau și de unde se livra cornuri pentru elevi. Controlul a fost organizat la operatorul economic după ce au apărut mai multe probleme într-o școală din Târgu Mureș, susține Sorin Susanu, şef al Corpului de Control de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.
”Ca urmare a problemelor apărute intr-o scoala din Targu Mureș, comisarii ANPC s-au autosesizat imediat si in aproximativ 48 de ore au fost verificate atât unitățile de învățământ implicate cat si agentul economic (județul Cluj) care produce/ambaleaza/distribuie cornurile si merele destinate elevilor din Mureș.
După cum se poate vedea in imagini, depozitarea produselor alimentare era una total improprie, conditii igienico-sanitare anormale (igrasie, tencuiala deteriorată, mizerie, cioburi, etc), evidente modificări organoleptice, etc. Din momentul controlului, depozitul nu mai funcționează și vom extinde cercetările. Prezentăm fără cenzura imaginile din timpul controalelor noastre in conformitate nu noua viziune de transparență totală a ANPC”, a precizat Sorin Susanu pe pagina sa de Facebook.
VEZI ȘI: ANPC, razie la Festivalul Maghiar din Brașov. Ce au descoperit inspectorii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu