Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a revizuit în scădere tarifele de distribuție aplicate de către toți distribuitorii și furnizorii energie electrică, potrivit ordinelor publicate joi în Monitorul Oficial.
Totodată, a fost modificat și tariful mediu pentru serviciul de transport perceput de Transelectrica, operatorul sistemului energetic național (SEN).
Modificările vin ca urmare a aprobării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2020, prin care se diminuează contribuția datorată ANRE de la 2% la 0,2% pe cifra de afaceri. Majorarea taxei fusese inclusă anterior de către reglementator în costul tarifului de distribuție, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie.
Noile tarife pentru serviciul de distribuție al energiei electrice sunt aplicabile efectiv, începând de joi, 16 ianuarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News