În plină criză bugetară, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) cere spor pentru Ziua Bărbatului, pentru certificatul ORNISS și creșterea salariilor cu 15%.
O delegație reprezentând angajații de la ANRE a cerut o creștere salarială de 15%, acordarea unei prime pentru cei care dețin certificat de acces la informații clasificate (ORNISS) și acordarea unei prime în valoare de 300 de lei pentru bărbații cu ocazia Zilei Bărbatului, în cadrul unei negocieri a contractului colectiv de muncă.
Angajații au cerut, dar nu au și primit. Solicitările le-au fost respinse. Conducerea ANRE, asigurată de George Niculescu, nu a fost de acord cu cererile înaintate, conform surselor G4Media. Acesta și-a argumentat decizia prin faptul că nivelul salariilor este deja suficient de înalt în comparație cu alte instituții bugetare și cu salariile medii din România.
ANRE are 360 de angajați, depășind cifrele înregistrate în instituții similare din țări mai mari. Mai mult, un proiect de lege propune adăugarea a încă 180 de posturi.
Recent, Marcel Ciolacu a anunțat o ordonanță de urgență care vizează reducerea cheltuielilor în cadrul instituțiilor bugetare. 200.000 de posturi din sistemul bugetar ar urma să fie eliminate, până la 1 ianuarie 2024. Prin această reducere, s-ar obţine 10 miliarde de lei la buget.
Cum cresc salariile bugetarilor, în timp ce mediul privat e cocoșat
Recent, analistul politic Bogdan Chirieac a evidențiat modalitatea în care funcționează instituțiile "statului eșuat", respectiv Ministerul de Finanțe.
"Am văzut o modalitate sigură de a crește salariile oamenilor. Am văzut-o la Ministerul de Finanțe. Îl iei ostatic pe ministru și el, pe loc, majorează salariile cu 25%! Dânsul a spus că le majorează salariile cu 25%! Deci, ce austeritate? Brusc, s-a dat în prosperitate! Dacă aceasta este modalitatea în care se conduce acest stat, din nou, îi dăm dreptate domnului președinte Klaus Iohannis, aflat în vacanță, normal, cu ceea ce se petrece aici! Este un stat eșuat! Profund eșuat!", a zis Bogdan Chirieac. Citește mai mult>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu