Zoltan Nagy, vicepreședinte ANRE, spune că românii trebuie să aștepte până în iunie recalcularea facturilor.
În ultimele luni, mii de români au primit facturi mărite la energie. Vicepreședintele ANRE Zoltan Nagy spune că cei care au primit facturi uriașe la energie trebuie să aștepte corectarea acestora până în luna iunie. În condițiile în care acestea au fost facturate greșit, furnizorul va fi nevoit să le restituie banii în cinci zile.
„Dacă furnizorul constată diferența în plus sau în minus trebuie corectat până la 1 iunie. În facturi trebuie să apară separat sumele cu minus pe pagina 2.
Dacă au nelămuriri, să ia legătura cu furnizorul. Chiar și în cazul neplăţii până când furnizorul nu-i dă un motiv, consumatorul nu poate fi sancționat pentru neplată. Dacă consumatorul are dreptate în 5 zile furnizorul trebuie să facă corecția să-i dea banii.
Ministrul Energiei trebuie să facă plățile către furnizori. Este principala grijă a furnizorilor, după două luni și jumătate nu s-au făcut plăţi. Furnizorii sunt în situaţia dificilă din punct de vedere al Cash flowului. Este un mecanism care se poate strica foarte ușor din cauza acestor necorelări. O grijă pentru noi și Ministerul Energiei este costul energiei pentru consumul energetic al rețelelor”, a spus Zoltan Nagy la Antena 3.
„S-au făcut controale la absolut toți furnizorii de energie electrică și gaze. O parte din controale sunt finalizate, dar vom reveni pentru a verifica dacă aplica legea pe toate cele cinci luni. Furnizorii au aplicat legea, nu au avut norme de aplicare la timp, au comunicat clienților că odată ce se lămuresc dau facturi bune.
Noi la controale nu am intrat în detaliu factură cu factură, ne-am rezumat la a verifica dacă au aplicat sau nu legea, dacă au aplicat sau nu corect vedem de acum încolo. Abia apoi stabilim dacă sunt corecte sau nu”, a mai zis Zoltan Nagy.
Facturile la energie vor fi mai mari decât erau obişnuiţi oamenii deoarece aceasta este evoluţia pieţei şi nu pentru că furnizorii vor să îi fure, a afirmat, joi, Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-o conferinţă de specialitate.
'Ideea lansată de furt are ca element constitutiv al acestei eventuale infracţiuni intenţia. Niciunul dintre operatorii economici nu a putut fi tras la răspundere pentru intenţia de a fura consumatorii. Faptul că unele dintre norme şi unele dintre aplicaţiile lor nu au putut ţine pasul cu aşteptările consumatorilor cred că au fost unele dintre elementele importante ale disfuncţionalităţii pieţei. Este adevărat că au fost cazuri în care mare parte a consumatorilor au fost şocaţi primind facturi cu mult mai mult faţă de ceea ce aceştia erau obişnuiţi', a precizat el, în conferinţa 'Reconectarea încrederii între consumatori, instituţii şi operatori - ieşirea din criza facturilor', la Antena 3 (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu