ANRP, URMĂRIRE PENALĂ! DNA, ANUNȚ

DNA
DNA

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de două persoane, în legătură cu accesul la informații nedestinate publicității menite să permită obținerea de foloase necuvenite în dosare de despăgubire de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), fapte presupus a fi săvârșite în perioada iunie-decembrie 2019, respectiv

SELAVĂRDEANU CLAUDIȚA, vicepreședinte al Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), pentru săvârșirea infracțiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (36 acte materiale),

O persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale de consultanță din Pitești specializată în soluționarea dosarelor de retrocedare, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea de informații nedestinate publicității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (36 acte materiale)

În Ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada iunie-decembrie 2019, suspecta Selavărdeanu Claudița ar fi pus la dispoziția celuilalt suspect, administrator al unei societăți comerciale de consultanță din Pitești specializată în soluționarea dosarelor de retrocedare, datele de identitate referitoare la 36 de persoane îndreptățite la despăgubiri, precum și informații privind valorile despăgubirilor din 26 dosare ale A.N.R.P., informații despre care ar fi luat la cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de vicepreședinte A.N.R.P. și membru al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.).

Dosarele respective ar fi fost aprobate în ședințele C.N.C.I. din perioada iunie-decembrie 2019, iar informațiile ar fi fost folosite de celălalt suspect (administrator al unei societăți comerciale de consultanță din Pitești specializată în soluționarea dosarelor de retrocedare), pentru a trimite persoanelor îndreptățite oferte de cesionare a drepturilor de despăgubire la prețuri mult mai mici decât valorile despăgubirilor aprobate, profitând de faptul că persoanele îndreptățite încă nu cunoșteau că dosarele lor fuseseră aprobate de către C.N.C.I.

Celor două persoane li s-a adus la cunoştință calitatea procesuală de suspect, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel