Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează, în prezent, în 108 localităţi din 16 judeţe, cu un număr de 493 de focare, dintre care 10 în exploataţii comerciale, în timp ce în alte cinci judeţe s-au semnalat doar cazuri la mistreţi, informează, joi, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit datelor centralizate, în total, au fost eliminaţi 365.591 de porci afectaţi de boală şi există 1.325 de cazuri la mistreţi. De asemenea, până la ora actuală, au fost stinse 752 de focare, dintre care: 136 în judeţul Tulcea, 124 în judeţul Brăila (dintre care şapte în exploataţii comerciale), 117 în judeţul Ialomiţa, 103 în judeţul Călăraşi (dintre care unul într-o exploataţie comercială), 92 în judeţul Constanţa, 53 în judeţul Bihor, 27 în judeţul Giurgiu, 24 în judeţul Satu Mare, 20 de focare în judeţul Buzău (dintre care unul într-o exploataţie de tip A), 9 focare în judeţul Ilfov, câte 6 focare în judeţele Olt şi Teleorman, câte 3 focare în judeţele Vrancea, Timiş şi Maramureş, câte două focare în judeţele Dâmboviţa (dintre care unul într-o exploataţie de tip A) şi Covasna, iar câte un focar în judeţele Bacău, Arad, Sălaj, Argeş şi Dolj. Până la această dată, au fost despăgubiţi 8.643 proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251,802 milioane de lei, notează ANSVSA într-un comunicat de presă.
Cele mai mari despăgubiri au fost plătite în judeţele: Brăila (172,174 milioane lei pentru 3.218 de exploataţii dintr-un total de 3.228 de exploataţii), Tulcea (46,605 milioane lei pentru 1.166 de exploataţii dintr-un total de 1.178 de exploataţii) şi Călăraşi (19.220 milioane de lei pentru 325 exploataţii din cele 326 afectate).
Conform ANSVSA, cele mai multe focare sunt în judeţele: Tulcea - 440 (dintre care 5 focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A, respectiv 164 de cazuri la mistreţi), Satu Mare - cu 142 de cazuri la mistreţi, Giurgiu - cu 28 de cazuri la mistreţi, Buzău - cu 18 cazuri la mistreţi, Brăila - cu 12 focare (dintre care 4 focare la exploataţii comerciale), respectiv 24 de cazuri la mistreţi, Ialomiţa - cu 12 focare în gospodăriile populaţiei şi 155 de cazuri la mistreţi şi Maramureş - cu 10 cazuri la mistreţi.
În restul judeţelor afectate se înregistrează de la unul la opt focare. Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Specialiştii veterinari reafirmă că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană, iar pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, în timp ce proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc.
Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.
Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic. ANSVSA a anunţat că România a primit primele două tranşe din grantul de 34,28 milioane de euro, reprezentând contribuţia financiară a Uniunii Europene (UE) pentru combaterea Pestei Porcine Africane (PPA). Astfel, prima tranşă, în valoare de 10 milioane de euro, a fost virată pe data de 13 decembrie 2018, iar cea de-a doua, de 3,9 milioane de euro, în data de 28 decembrie 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News