Antal Arpad, preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, a declarat joi, că în opinia sa cele mai bune soluţii ar fi organizarea de alegeri anticipate sau crearea unui guvern de uniune naţională, din care să facă parte doar partidele care au intrat în Parlament pe baza votului popular.
Antal Arpad, care este şi primar al municipiului Sfântu Gheorghe, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că este 'bucuros' să vadă că foarte mulţi oameni, în special tineri, au ieşit în stradă, nemaifiind dispuşi să tolereze abuzurile, corupţia şi incompetenţa, însă e de părere că lucrurile nu se vor putea schimba în bine în România fără o schimbare majoră a întregului sistem.
Liderul UDMR a opinat că una dintre marile probleme care au generat instabilitate în România a fost migraţia politică, ce a condus la schimbarea majorităţilor în Parlament şi la noi configuraţii politice, adeseori contrare voinţei populare, prin urmare consideră că trebuie create norme constituţionale care să stopeze acest fenomen.
[citeste si]
El a mai spus că tinerii trebuie să înţeleagă faptul că vor trebui să se implice în politică pentru a putea produce schimbarea pe care o doresc în societatea românească. 'Eu aş merge pe varianta unui guvern de uniune naţională, cu partidele care au intrat în Parlament în urma alegerilor, nu cu cele care au intrat după (...) Eu cred că în aceste zile se va pune presiune pe toţi decidenţii politici şi se vor lua decizii vitale pentru societatea românească', a spus Antal Arpad. Printre altele, Antal Arpad a amintit declaraţia preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, potrivit căreia Uniunea este dispusă să susţină atât organizarea de alegeri anticipate, cât şi un guvern de tehnocraţi sau un guvern minoritar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu