Senatorul Verestoy Attila, care a decedat la sfârşitul lunii ianuarie, va fi înlocuit în Senat de Antal Istvan Lorant.
Antal Istvan Lorant, de 36 de ani, din Odorheiu Secuiesc, este membru UDMR de 18 ani şi a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Uniunii. Antal Istvan Lorant a ocupat poziţia a treia pe lista UDMR pentru Senat în Harghita la alegerile parlamentare din 2016, iar după decesul senatorului Verestoy Attila va prelua postul rămas vacant.
'Am analizat atent şi am decis să accept preluarea funcţiei de senator. În următoarea perioadă voi rezolva unele chestiuni administrative, apoi îmi voi face publice obiectivele şi priorităţile în noua poziţie, cea de senator', a declarat, pentru Agerpres, Antal Istvan Lorant.
Fiu de deputat
Antal Istvan Lorant este fiul fostului deputat UDMR Antal Isvtan, care a fost prezent mai multe mandate în Parlamentul României. Noul senator este membru UDMR din anul 2000 şi a ocupat mai multe funcţii în cadrul organizaţiei din Odorheiu Secuiesc, iar în perioada 2015-2017 a fost preşedinte al Conferinţei Tineretului Maghiar din România, organizaţia de tineret a UDMR.
[citeste si]
Antal Istvan Lorant a terminat Academia de Muzică 'Gheorghe Dima' din Cluj Napoca, fără să fi obţinut licenţa, fiind însă licenţiat în economia comerţului, turismului şi serviciilor, la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Creştine 'Dimitrie Cantemir' din Cluj Napoca. A condus sau a fondat mai multe firme private, a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Micro-întreprinzătorilor din Odorheiu Secuiesc dar şi al altor organizaţii, ocupându-se, printre altele, de managementul programelor de dezvoltare regională, consultanţa în fonduri nerambursabile, finanţări şi investiţii sau dezvoltarea unor proiecte din surse de energie regenerabilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News