Antena 1, anunț oficial despre ”Stand-Up Revolution”. Ilona Brezoianu: S-a lăsat cu pariuri

Cel de-al doilea sezon „Stand-Up Revolution” va avea premiera pe 30 septembrie.

Publicitate

„Stand-Up Revolution”, prima emisiune televizată de stand up din România revine cu un nou sezon, începând din 30 septembrie, în fiecare vineri, de la 21:30, la Antena 1. Şi de această dată, prezentatorilor – Ilona Brezoianu şi Şerban Copoţ -  le va reveni sarcina grea de a susține atât concurenți care nu au mai urcat vreodată pe o scenă de stand-up, cât și nume cunoscute, care își fac curaj în speranța că vor primi ocazia de a intra în echipa unuia dintre jurați și chiar de a apărea într-un spectacol alături de aceștia. 

„Sezonul 2 Stand-Up Revolution va veni cu multe surprize. Am văzut până acum concurenţi foarte buni, dar şi câteva momente speciale wow! Îmi era dor de filmări, pentru că sunt zile în care, pur şi simplu, nu ai cum să nu pleci binedispus acasă. Evident că s-a lăsat din nou cu pariuri şi, la fel ca şi în primul sezon, sper să fi pariat bine!”, a dezvăluit Ilona Brezoianu.

Şerban Copoţ a completat: „Abia aşteptam să revenim pe platoul Stand-Up Revolution şi să vedem cu ce ne mai surprind concurenţii de această dată! De surprize am avut parte şi noi, dar mai multe nu pot să vă spun acum! Un lucru e cert, weekendul începe bine şi se încheie bine cu noi, pentru că vineri, de la 21:30, venim cu o porţie savuroasă de Stand-up şi duminică mutăm distracţia în platoul iUmor, de la 20:00, la Antena 1.” 

 

Citește și...

„America Express - Drumul Aurului”, la Antena 1

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul online și mama ei, Mihaela, sunt concurenții „America Express - Drumul Aurului”.

Regulile sunt deja bine cunoscute: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de euro, marele premiu de la finalul cursei.

Un element în plus al acestui sezon este apariția Jocker-ului, pentru care se va juca în primul episod al fiecărei etape. Câștigarea lui va aduce avantaje surpriză, care vor conta foarte mult în clasamentul final. Mutarea pe un alt continent vine cu schimbări majore de cultură și obiceiuri, pe care telespectatorii le vor descoperi odată cu cele 9 cupluri de vedete ce pleacă în această aventură. 

Cel de-al cincilea sezon al show-ului va fi prezentat de Irina Fodor care, la fel ca până acum, va fi alături de concurenți pas cu pas, îi va coordona, le va oferi misiuni, dar și mult râvnitele imunități. Poveștile despre locurile spectaculoase în care se va desfășura toată această aventură vor fi aduse în continuare de Oase și Marius Damian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel