Directorul Antena 3, Mihai Gâdea, a declarat la ieşirea de la DNA că nu a fost pus sub învinuire, păstrându-şi calitatea de martor în acest dosar. De asemenea, Mugur Ciuvică, şeful Grupului de Investigaţii Politice care a publicat contractul RCS-RDS-Mitică Dragomir, a fost şi el audiat în calitate de martor. Cu doar câteva minute înainte ca cei doi să iasă de la audieri, presa băsistă a scris că Mihai Gâdea este urmărit penal. Potrivit comunicatului DNA, procurorii au dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de persoana juridică S.C. ANTENA 3 S.A. în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj.
Mugur Ciuvică a ieșit primul de la audieri și a declarat că a fost întrebat cum a intrat în posesia documentului.
”M-au întrebat de unde am documentul. Le-am explicat că nu îmi aduc aminte și chiar dacă mi-aș aduce aminte, nu le-aș spune pentru că obligația mea este să apăr sursele. Le-am spus că dosarul este o acțiune de poliție politică. M-au întrebat și dacă am documentul de la un angajat al trustului Intact. Le-am spus că nu am de unde să știu dacă un cetățean, Gigel să zicem, este sau nu angajat. Pot să primesc o informație și de la bin Laden. Nu am să-i cer legitimația de terorist. Doar un bou și un băsist ar putea avea încredere în DNA”, a spus Mugur Ciuvică.
Gâdea: am venit în calitate de martor
După câteva minute a ieșit și Mihai Gâdea, care a declarat că cercetările au fost extinse.
”Să vă spun cum a fost. Ești invitat, sunt doi procurori, care pun tot felul de întrebări: să vadă legăturile, care este organizarea și organigrama. Nimic spectaculos. Domniile lor trebuie să investigheze. Cercetările au fost exstinse până la persoana juridică Antena 3. Convingerea mea fermă este că Antena 3 nu are legătură cu acest caz. Eu am fost aici în calitate de martor”, a spus Mihai Gâdea, care a fost așteptat de Mircea Badea și Adrian Ursu.
Cu doar câteva minute înainte de a da declarații, presa considerată apropiată Cotroceniului a scris că Mihai Gâdea a fost pus sub urmărire penală. La momentul redactării acestui material, aceeași presă s-a sucit și dă o informație pe surse cum că Antena 3 a fost pusă sub urmărire penală.
Ce spune comunicatul DNA
"În cauza penală referitoare la infracțiunea de șantaj reținută în sarcina inculpatului ALEXANDRESCU GEORGE SORIN, director general al ANTENA TV GROUP, cât și cu privire la învinuiții VOICULESCU CAMELIA – RODICA, MATIESCU GEORGE DANIEL și persoanele juridice S.C. ANTENA TV GROUP S.A. și S.C. INTACT PUBLISHING S.R.L., ale cărei aspecte au fost mediatizate prin comunicatele de presă din datele de 30 mai 2013 și 11 iulie 2013, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de persoana juridică S.C. ANTENA 3 S.A. în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj.
Din Ordonanța de extindere a cercetărilor și începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, inculpatul Alexandrescu George Sorin, director general al ANTENA TV GROUP, a constrâns un administrator al unei societăți comerciale (parte vătămată) să semneze un contract în condiții prestabilite, impuse de inculpat, sub amenințarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromițătoare pentru persoana în cauză și că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică.
Pe de altă parte, inculpatul a dispus trimiterea, către partea vătămată și către alte persoane, a unor adrese de informare emise de către INTACT PUBLISHING S.R.L. și semnate de învinuitul Matiescu George-Daniel, în calitate de director general, prin care, sub pretextul desfășurării anchetei jurnalistice, se solicitau relații privind împrejurarea care făcea obiectul șantajului.
În tot acest interval de timp, pe posturile de televiziune aparținând ANTENA TV GROUP au apărut informații cu privire la compania al cărei administrator era partea vătămată, aspect de natură să-i accentueze convingerea că ar putea fi date publicității materialele compromițătoare care să o vizeze.
Începând cu data de 22 aprilie 2013, au fost difuzate pe postul TV ANTENA 3, sub forma unor știri, materiale cu caracter denigrator la adresa părții vătămate.
În plus, începând cu data de 9 mai 2013, în scopul menținerii și amplificării stării de temere induse părții vătămate, pe postul de televiziune ANTENA 3 și pe cele aparținând S.C. ANTENA TV GROUP S.A., a fost difuzat un spot publicitar prin care opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la eventuale fapte de corupție în care ar putea fi implicată partea vătămată.
Învinuitei i s-au adus la cunoștință acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News