RCS&RDS a scos din reţeaua de satelit Antena 1 şi Antena 3. Măsura vine ca urmare a diferendelor financiare, dar planul este unul mai vechi din partea Puterii. Raluca Turcan, senator PDL, şi Dan Grigore, fost membru al CNA, au sprijinit modificarea Legii Audiovizualului pentru a elimina principiul must carry. Elimiarea acestui principiu dădea cale liberă Puterii pentru a putea scoate Antenele şi din tranmisia pe cablu, nu doar de pe satelit, cum s-a întâmplat acum. Proiectul de lege al Ralucăi Turcan este blocat în acest moment la Senat, iar în actualul context este greu să fie adus în Plen.
Principul must carry susţine că posturile care se clasează pe primele locuri ca şi nivel de audienţă trebuie să fie transmise obligatoriu de companiile de cablu. Pentru transmisiile prin satelit regulile se schimbă însă şi principiul nu se mai aplică. Tocmai acest aspect a fost invocat de RCS/RDS în momentul în care au luat decizia de a scoate Antenele din grila de programe pe satelit.
Grupul Intact a răspuns companiei RCS/RDS şi i-a acuzat de necunoaşterea legii, dar şi de rea credinţă. "Conform prevederilor art.82 alin.1 din Legea Audiovizualului si art.13 alin 3 din Decizia CAN nr. 72/2012, principiul must carry nu se aplica nu se aplica pentru retelele de satelit, retransmisia in acest caz facindu-se in baza unui acord comercial intre radiodifuzori si distribuitori. Compania de cablu demonstreaza astfel ca nu cunoaste Legea audiovizualului , pretinzind Grupului Intact sa isi distribuie continutul posturilor tv in regim de gratuitate, chiar in situatia in care exista alte prevederi legale care reglementeaza transmisia pe satelit. Reaua credinta dovedita de RCS-RDS in relatia cu Intact si abonatii sai este cu atat mai pregnanta cu cat posturile straine sunt retransmise pe sume considerabile, in conditiile in care audienta si relevanta nationala a acestora sunt semnificativ reduse fata de posturile Intact.", se arată în comunicatul Intact.
Dacă ar fi fost eliminat prinicpiul must carry companiile de cablu ar fi putut alege singure ce posturi vor transmite. Voci din lumea politică susţin că o astfel de lege ar fi vizat în primul rând Antena 3, principalul post de Opoziţie al actualei Puteri.
Una dintre ipotezele luate în calcul de Putere ar fi fost eliminarea Antenelor din reţeaua RCS/RDS şi prelungirea scandalului până după alegerile locale, sau chiar cele parlamentare. În acest fel, abonaţii RCS/RDS ar fi avut acces mai degrabă către mesajele adresate de canalele favorabile Puterii, iar Antenele ar fi fost slăbite din cauza pierderii contractelor de publicitate, pentru că nu mai aveau aceeaşi audienţă.
Citeşte şi:
Olguţa Vasilescu: Este ilegal să scoată Antenele. Aşa înţelege Băsescu libertatea de exprimare
Antena 1 şi Antena 3 scoase din grilă de RCS&RDS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News