Anthony Fauci mulţumit că nu mai trebuie să-l contrazică pe Donald Trump

Anthony Fauci
Anthony Fauci

Anthony Fauci, specialistul în imunologie și consilier special al preşedinţiei SUA pentru maladia COVID-19, a afirmat joi că este uşurat că nu mai trebuie să îl contrazică pe Donald Trump, notează AFP.

La o zi după învestirea lui Joe Biden, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) din SUA a revenit în sala de presă a Casei Albe. Foarte prezent în faţa jurnaliştilor la începutul pandemiei, el a fost ţinut deoparte în ultimele luni de administraţia republicană.

'Am spus întotdeauna totul şi asta mi-a creat uneori probleme', a recunoscut el. 'Unele afirmaţii m-au făcut să mă simt inconfortabil, deoarece nu erau bazate pe ştiinţă', a continuat acest expert în vârstă de 80 de ani care se bucură de o imensă popularitate în ţară.

El a precizat că a fost deranjat de sprijinul adus în martie de Donald Trump hidroxiclorochinei, un medicament antimalaric care nu şi-a dovedit eficienţa în faţa coronavirusului. 'Nu aveam nicio plăcere să îl contrazic pe preşedinte', a afirmat el joi.

'Şi nu prea am simţit că puteam vorbi fără să avem de înfruntat repercusiuni', a continuat Anthony Fauci. 'Ideea de a putea veni aici, a vorbi liber despre ceea ce cunoşti, despre dovezi, ştiinţă este un sentiment eliberator', a mai declarat specialistul în imunologie, precizează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel