EXCLUSIV  Anti-mit: Deși mulți cred că salcâmul face parte din peisajul natural al României de mii de ani, adevărul este cu totul altul / video

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @starlight81
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @starlight81

Deși mulți cred că salcâmul face parte din peisajul natural al României de mii de ani, adevărul este cu totul altul. 

Profesoara Paulina Anastasiu, director al Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză”,   a explicat că salcâmul, deși foarte răspândit în România, nu este o specie autohtonă, ci una originară din America. Acesta a fost adus în Europa în jurul anului 1600 de un francez și a ajuns în țara noastră abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Potrivit profesoarei, există o concepție greșită conform căreia salcâmul ar fi fost folosit la construcții cu sute sau chiar mii de ani în urmă, însă acest lucru este imposibil, deoarece nu exista în Europa la acea vreme. De asemenea, aceasta a subliniat că primul salcâm adus pe continent, plantat la Paris de Jean Robin în 1601, este încă viu și a dat numeroși urmași.

„Este o plantă atât de încetățenită la noi, încât unii cred că este o specie autohtonă: salcâmul.

Salcâmul este o specie americană. A fost adus în Europa pe la 1600, iar la noi, și mai târziu, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Undeva la începutul secolului al XIX-lea se cultiva în sudul țării pe acele faimoase nisipuri pe care îl cultivăm și astăzi, dar fără rezultate deosebite.

Am întâlnit persoane care erau convinse că salcâmul a fost folosit pentru construirea caselor unor populații de pe aici, de acum 1000-2000 de ani”, a spus prof. Paulina Anastasiu. 

„Deci dacă spui că Ștefan cel Mare avea mobilier de salcâm, tronul sau dulapul...”, a spus Val Vâlcu.

„Este exclus. Doar dacă și l-ar fi importat din America. Salcâmul a fost adus la 1600 în Europa de un francez. Interesant este că la Paris, nu foarte departe de Notre-Dame, există încă acel exemplar adus de Robin. E ținut în chingi ca să supraviețuiască, dar în vecinătate sunt o mulțime de pui pe care i-a lăsat moștenitori. Primul salcâm din Europa este încă viu”, a spus prof. Paulina Anastasiu la emisiunea „Anti-Mit" de la DC News.

Video: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel