Comisia juridică a Senatului a respins marţi propunerea mai multor deputaţi care prevedea ca pedofilii să fie castraţi chimic. Cum se aplică în practică această pedeapsă, în ţările în care este legiferată castrarea reversibilă a violatorilor sau pedofililor? Se folosesc medicamente destinate altor patologii sau anticoncepţionale, arată într-un articol scris pentru DeCe News de profesorul Ion Fulga, şeful catedrei de farmacologie de la UMF Bucureşti.
Anticoncepţionalul Depo-Provera (medroxiprogesterona) este cel mai comod de urmărit din punct de vedere judiciar, pentru că este o soluţie injectabilă, care se administrează o dată la trei luni. Se pot folosi fie medicamente care blochează receptorii pentru testosteron, fie hormoni sexuali feminini (substanţe estrogenice sau progesteronice). Procedeul produce, pe lângă scăderea libidoului şi reacţii adverse cum ar fi ginecomastie (creşterea sânilor la bărbaţi), stări de depresie, obezitate, osteoporoză, tromboze vasculare, creşterea frecvenţei bolilor cardio-vasculare, dar este reversibil: după încetarea injecţiilor masculinitatea revine la normal. În unele şări, castrarea chimică a fost folosită şi în cazul homosexualilor. Cazul cel mai cunoscut este al lui Alan Turing, inventatorul calculatorului, care a fost condamnat pentru homosexualitate în 1952, în Anglia.
Iată articolul scris de prof. Ion Fulga:
Castrarea chimică este un termen judiciar, nu este un termen medical. El se referă la utilizarea unor medicamente în scopul scăderii libidoului şi producerii de tulburări de dinamică sexuală până la impotenţă. Pedeapsa se aplică în anumite țări unor persoane condamnate pentru abuzuri sexuale.
Nu există studii de eficacitate
Castrarea chimică nu a fost aprobată de autorităţile de reglementare în domeniul medicamentului şi, foarte probabil, nici nu va fi vre-o dată aprobată. Ea nu este o metodă de terapie, nu există studii clinice controlate care să demonstreze eficacitatea şi siguranţa acestei metode (adică raportul risc/beneficiu) şi nici nu vor putea fi vre-o dată efetuate asemenea studii din considerente de ordin etic. Deci acestă indicaţie nu figurează în prospectele sau rezumatele caracteristice ale produsului pentru medicamentele respective.
Întrucât se pune de obicei problema scăderii activităţii sexuale a bărbaţilor, în general se utilizează substanţe antiandrogenice (care blochează receptorii pentru testosteron, cum ar fi ciproterona), substanţe estrogenice sau substanţe progesteronice. De obicei se preferă medroxiprogesterona, care poate fi fabricată sub forme farmaceutice de depozit ce pot fi administrate în injecţii o dată la 3 luni (cum este preparatul comercial Depo-Provera), ceea ce probabil este mai comod de supravegheat din punct de vedere judiciar.
Efectul drogului este reversibil
Durata efectului acestor medicamente este egală cu durata tratamentului, efectul medicamentelor fiind reversibil. Bineînţeles că aceste medicamente pot produce şi reacţii adverse cum ar fi ginecomastie, stări de depresie, obezitate, osteoporoză, tromboze vasculare, creşterea frecvenţei bolilor cardio-vasculare, etc. Scăderea libidoului şi tulburările de dinamică sexuală nu au fost citate ca reaţii adverse pentru că, în cazul în speţă, invers decât în cazul medicamentelor, sunt de fapt efectele căutate. Din punct de vedere judiciar, deşi contestate de unele organizaţii care apără principiile etice şi morale, aceste substanţe au fost administrate de justiţie în principal în cazul violatorilor şi cu precădere în cazul violatorilor pedofili. Aceasta s-a întâmplat şi se întâmplă încă în numeroase ţări civilizate precum SUA sau state din Europa sau din Asia.
Părintele calculatorului, castrat pentru homosexualitate
Au fost şi situaţii când aşa-numita „castrare chimică” a fost administrată şi în cazul homosexualilor, în perioadele în care homosexualitatea era interzisă de lege. Un exemplu celebru în acest sens este cazul lui Alain Turing. Alain Turing poate fi considerat părintele calculatoarelor electronice. Maşina Turing este foarte probabil primul calculator electronic. Turing a avut de asemenea un rol foarte important în cel de al doilea război mondial în descifrarea de către englezi a mesajelor cifrate ale germanilor. Turing era însă homosexual, iar în perioada respectivă, în Anglia, homosexualitatea era pedepsită de lege. Turing şi-a mărturisit „crima”, iar în 1952 a fost condamnat la închisoare, dar prin negociere cu justiţia a acceptat să-şi administreze substanţe estrogenice în scop de „castrare chimică”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu