Liderul interimar al PNL, Crin Antonescu, a reacționat după ce președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, l-a numit "lichea", "lipsit de creier politic", "chiulangiu" şi "inconsecvent.
Liberalul l-a ironizat pe fostul președinte, afirmând că acesta a fost stricat la bătrâneţe de anturajul cu Liviu Dragnea.
"De cel puţin cinci ani de zile sunt ţinta tuturor atacurilor, sunt ţinta tuturor frustrărilor, din stânga, din dreapta, de la mijloc, din toate direcţiile. Domnul Iliescu s-a lăsat aseară luat de val şi azi dimineaţă, nu ştiu dacă între timp i s-a adus la cunoştinţă scorul real al partidului, dar aseară, din cauza anturajului, un prost anturaj, cu domnul Dragnea cu alţii şi o spun în cunoştinţă de cauză, că şi pe mine m-a afectat anturajul ăsta, când umbli cu oamenii ăştia şi te laşi contaminat începi să vorbeşti”, a declarat Crin Antonescu, potrivit gandul.info.
Președintele interimar al PNL a adăugat că îl miră sincer limbajul lui Ion Iliescu şi că era obişnuit cu aceste cuvinte în primii ani de după revoluţie.
"De ani de zile domnul Iliescu a avut o atitudine mai discretă şi mai decentă. Cred că anturajul l-a stricat chiar şi pe domnul Iliescu, la bătrâneţe", a continuat Crin Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu