Antonescu: Băsescu încalcă zilnic Constituția. Ce spune de suspendare

Antonescu Băsescu
Antonescu Băsescu

Președintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că Traian Băsescu încalcă zilnic „spiritul Constituției”, exprimându-și convingerea că șeful statului va continua să o facă în mod „grosolan”. Cât despre o eventuală suspendare, Antonescu susține că nu este pe agenda sa.

Liderul PNL a fost întrebat despre posibilitatea ca referendumul pentru o eventuală demitere a președintelui să aibă loc în aceeaşi zi cu cel pentru adoptarea revizuirii Constituţiei.

„Nu sunt preocupat de asemenea ipoteze, nu am nicio îndoială că preşedintele va continua să încalce grosolan spiritul Constituţiei, aşa cum a făcut-o şi alaltăieri, o va face şi înainte, a făcut-o în fiecare zi a mandatului său. Problema noastră nu este pânda juridică după abaterile preşedintelui, pentru că asta nu se întâmplă din când în când, se întâmplă în fiecare zi. Repet, este o chestiune de spirit, aşa încât noi suntem preocupaţi în privinţa referendumului care urmează de conţinutul Constituţiei”, a răspuns Antonescu, citat de Mediafax.

Stroe propune o nouă suspendare. Chirieac: Trebuie vorbit cu liderii europeni

Liderul PNL a fost întrebat dacă USL va demara acţiunea de suspendare a șefului statului, în situaţia în care va constata încălcarea „literei Constituţiei” şi nu doar a ”spiritului”.

„Nu eu şi nu PNL am fost cei care să ezite să încerce să amendeze toate încălcările constituţionale ale preşedintelui (...) Pe agenda mea, în acest moment, nu există subiectul suspendării lui Traian Băsescu”, a arătat Crin Antonescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel