Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că dacă Guvernul Emil Boc nu va fi răsturnat anul acesta, nu va fi doar un eșec al USL ci un eșec al întregii socetăți românești.
Întrebat, într-un interviu pentru Agerpres, dacă Emil Boc și guvernul său vor rămâne la putere anul acesta, va însemna un eșec al USl, Antonescu a spus:
”Va fi un eşec al societăţii româneşti, pentru că USL s-a constituit înainte de toate şi acţionează prin toate mijloacele democratice pe care le are îndemână pentru a răsturna acest Guvern. Nu e însă ceva ce depinde doar de voinţa noastră. Faptul că o societate în care peste 80% dintre cetăţeni sunt profund nemulţumiţi de puterea politică nu o poate determina pe aceasta să se dea la o parte sau să-şi modifice atitudinea, e un eşec al întregii societăţi şi arată slăbiciunile unei democraţii”.
Pe de altă parte, liderul național-liberalilor a spus că nu-și face speranțe că UDMR ar putea trece în opoziție, odată cu venirea lui Kelemen Hunor în fruntea Uniunii.
”Nu ne-am legat speranţele de schimbarea liderului şi asta din două motive: pe de o parte, pentru că între mandatul lui Marko Bela şi mandatul lui Kelemen Hunor există o linie de continuitate declarată şi, pe de altă parte, pentru că UDMR este o formaţiune în care nu voinţa liderului joacă un rol determinant.”, a zis Crin Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News