La capătul unor discuții politice de aproape două ore, Crin Antonescu și Vasile Blaga au anunțat că cele două partide pe care le conduc, PDL și PNL, vor începe lucrările pentru crearea unei formațiuni de centru-dreapta.
PNL și PDL vor să înființeze "o construcție pentru alegerile prezidențiale, pentru administrația locală și pentru alegerile parlamentare și pentru o viitoare guvernare împreună. Există principii și valori fundamentale care ne unesc, există elemente pragrmatice, există complementaritate și există o voință politică pe care am exprimat-o și am confirmat-o, verificat-o astăzi, împreună", a declarat Crin Antonescu.
Aflat de-a dreapta liderului liberal, Vasile Blaga a declarat, la rândul său, că "am decis să avem un candidat unic la președinție pe care îl vom stabili pe baza unor cercetări pe care le vom face. Am stabilit că, de mâine, grupurile parlamentare din cele două Camere ale nastre vor lucra împreună, că tot de mâine vom începe colaborările în teritoriu pentru a se constitui majorități a celor două partide și că ceilalți colegi vor constitui grupurile de lucru necesare pentru a lucra la acest proiect".
"Vă spunem clar că cele două partide vor avea un candidat unic la președinție", a subliniat și Crin Antonescu.
"Încercăm, pas cu pas, să ajungem la un mare partid de centru-dreapta, nu aș putea să vă spun eu, și cred că nici dl. Crin Antonescu, când se va realiza acest lucru, dar destul de greu de crezut că până la alegerile prezidențiale", a punctat Vasile Blaga.
Președintele PSD a precizat că nu este vorba de o alianță, ci despre o fuziune.
Liberalul Crin Antonescu a mai spus că această colaborare devine efectivă din seara aceasta.
"Că va fi înainte de alegerile prezidențiale sau după, vom vedea. Cert este că, începând de astăzi, fără a constitui o alianță juridică, funcționăm în fapt ca doi aliați politici foarte apropiați, așa cum dl. Blaga vă spunea, la nivel parlamentar, la nivelul desemnării candidatului prezidențial, la nivelul administrației locale, la nivelul construirii până la detaliu a unui proiect politic major și de durată", a spus președintele demisionar al PNL.
Întrebat dacă Partidul Mișcarea Populară și Forța Civică își găsesc locul în acest proiect, Blaga a răspuns că deocamdată negocierile s-au purtat între cele mai mari partide.
"Dacă și alții vor vrea să se alăture pe parcurs acestui proiect, cu atât mai bine. Dar noi fuzionăm o fuziune, în timp, și o conlucrare imediată, considerăm că suntem din seara asta aliați, între cele două partide", a declarat președintele PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu