Urmărește emisiunea live


Antonescu îi invită pe delegații PPE la lansarea candidaților USL

Antonescu
Antonescu
 

Liderul PNL, Crin Antonescu, se declară un admirator al stadioanelor și dezaprobă unele afirmații ”forțate” ale ”colegilor din presă”, potrivit cărora lansarea candidaților USL pentru parlamentare ar putea fi asemuit cu mitingurile comuniste, lansând, precizând, totodată, că delegaţii PPE sunt bineveniţi să vadă "armata USL".

Întrebat cum comentează ideea lansării candidaților USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie într-o manifestație de amploare pe 17 octombrie pe Arena Națională, Crin Antonescu a răspuns: "Mie mi se pare o idee foarte bună, mie îmi plac stadioanele, nu înţeleg de ce prieteni din presă fac nişte corelări absolut forţate, cu mitingurile lui Kim Ir-sen sau cu mitingurile lui Ceauşescu".

În același context, liderului liberal i s-a amintit că Arena Națională a fost construită pe locul fostului stadion 23 August, moment în care, Antonescu a precizat, că denumirea acestuia a fost schimbată în Lia Manoliu, în timpul mandatului său de ministru al Sportului, după care a adăugat: "Cred că nu are nicio legătură, păi aşa nu ar trebui să funcţioneze Parlamentul şi nicio instituţie aici, în acest măreţ sediu construit de tovarăşul Ceauşescu".

"În toată lumea, din SUA până în Rusia şi Ucraina, când se fac alegeri şi mitinguri există adunări publice, politice, în diverse locuri, mari săli de sport, stadioane", a mai susţinut preşedintele PNL.

Crin Antonescu nu vede niciun impediment în faptul că lansarea candidaţilor USL pentru parlamentare se suprapune cu Congresul PPE de la Bucureşti. "N-au nimic de-a face una cu alta. Să ştiţi că în 15, 16, 17 octombrie avem şi noi nişte activităţi cu caracter internaţional, tot grupul parlamentar ALDE va fi la Bucureşti. Ne întâlnim cu dânşii, avem o serie întreagă de acţiuni, dezbateri. Într-o seară ne ducem şi la stadion", a explicat liberalul, care, întrebat dacă mitingul USL nu are cumva menirea de a muta atenția de la Congresul PPE, el a replicat: "Doar dacă delegaţii PPE vor fugi de curiozitate să vadă armata USL, sunt bineveniţi, altfel nu văd".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel